Dictionar

statură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. stature, lat. statura)

1. înălţimea cuiva; siluetă, talie.
 

tastatură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Tastatur, it. tastatura)

1. totalitatea butoanelor care servesc la comanda maşinilor de scris, de calculat; claviatură.
 

ancoşă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. encoche)

1. crestătură de dimensiune redusă sau tăietură mică.
2. decupaj utilizat pentru reperare; marcaj servind drept reper.
3. (cinema.) decupare pe marginea filmelor cinematografice, care acţionează dispozitivul de schimbare a iluminării în porţiunea maşinii de copiat.
4. (electronică) canal într-o piesă metalică pentru a introduce conductorii electrici.
 

gabarit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gabarit)

1. contur poligonal care limitează dimensiunile maxime admisibile ale unui profil.
2. greutate care depășește limita maximă admisă sau pe cea normală.
3. ~ de încărcare = instalație specială care marchează limitele permise pentru încărcătura vagoanelor de marfă deschise.
4. model după care se fasonează unele piese în construcțiile de nave sau de piese de artilerie.
5. (fam.) dimensiune, statură.
 

gigant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. gigante, lat. gigas, -ntis)

1. s. m. (mit.) nume dat unor ființe fabuloase de statură uriașă și foarte puternice, care s-au răsculat împotriva lui Zeus.
2. uriaș.
3. (fig.) construcție, clădire, avion de mari dimensiuni.
4. (fig.) persoană care se remarcă prin calități excepționale.
5. s. f. (astr.) stea de mare luminozitate.
 

goliat

Parte de vorbire:  s.m. (și nume propriu)  
Etimologie: (fr. Goliath - uriaș menționat în Biblie)

1. personaj din Vechiul Testament.
2. (prin aluzie la personajul biblic) gigant sau om de statură uriaşă.
 

hipermetrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hypermétrie)

1. (med.) dimensiunea exagerată a mişcărilor unei articulaţii.
2. stare a unui individ de statură şi greutate mare.
3. deficienţă a coordonării cinetice, ca urmare a unei aprecieri greşite a mişcării.
 

homunculus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. homuncule, lat. homunculus)

1. omuleţ artificial pe care alchimiştii pretindeau că au reuşit să-l fabrice; (p. ext.) om foarte mic de statură.
2. fetus uman.