Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. autodétermination)
1. principiu care exprimă dreptul fiecărei naţiuni de a-şi alege, fără imixtiuni din afară, statutul ei politic şi calea de dezvoltare economică, socială şi culturală.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. collegium, fr. collège)
1. (în Roma antică)grup (de cel puţin trei persoane) însărcinat cu o anumită funcţie publică.
2. organ de conducere colectivă şi de îndrumare a unui periodic, a unei lucrări, cărţi etc., a unei întreprinderi sau instituţii.
3. corp sau asociaţie a unor persoane care au aceeaşi profesie sau aceeaşi demnitate.
4. (jur.; în unele ţări) colectiv de judecători în cadrul organizării interne a instanţei supreme sau cu atribuţii speciale pe lângă unele organe de jurisdicţie.
5. ~ de avocaţi = colectiv al avocaţilor dintr-o unitate administrativ-teritorială.
6. ~ de partid = organ care controlează modul în care se respectă prevederile statutului cu privire la disciplina şi morala de partid etc.
7. (în trecut) categorie electorală care îngloba cetăţenii cu aceeaşi avere sau cu acelaşi rang social.
8. instituţie de învăţământ public asemănător liceului, cu o organizare specială.
9. ~ de redacţie = organ consultativ pe lângă redactorul-şef al unei publicaţii; comitet de redacţie.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. décoloniser)
1. a desfiinţa statutul şi situaţia economică, politică de colonie a unei ţări, a unui teritoriu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. universalité, lat. universalitas)
1. caracterul a ceea ce este universal; universalism.
3. (jur.) caracter al acelor reguli care se aplică fără nici o discriminare și în mod egal în toate statele.
4. caracterul unei organizații internaționale de a fi deschisă tuturor statelor lumii care-i acceptă statutul.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cabană + hotel)
1. cabană dotată cu facilități care o apropie de statutul de hotel.
Parte de vorbire: s.n. (învechit)
Origine: (din suplinitor)
1. statutul profesorului suplinitor.