Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. arborer, it. arborare)
1. a ridica sus, a înălţa drept, a purta (un steag, un pavilion etc.).
2. a instala catargele la bordul unei nave.
3. (fig.) a afişa ostentativ o ţinută, o atitudine.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. bandiera)
1. bucată de stofă atașată pe un suport purtând culorile, emblemele unui grup sau ale unei comunități: națiune, teritoriu, oraș, organizație, companie comercială sau regiment.
2. steag al unei țări înălțat pe navele sale și pe clădirile unde se află rezidenții ei în străinătate; (prin specializare) pavilion al unei corăbii.
3. steguleț întrebuințat pe vapoare pentru semnalizări.
4. (înv.) steag al unei armate, al unei unități militare; drapel, stindard.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bannière)
1. (în evul mediu) steag sub care se adunau vasele unui senior, pentru a merge la război.
3. stindard trapezoidal, pe corăbii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. berne)
1. în ~ = (despre steaguri) coborât pe jumătate, în semn de doliu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. drappello)
1. steag al unei unităţi militare; steag, flamură.
2. a fi sub ~ = a servi în armată.
3. (cinem.) suprafaţă opacă dintr-o bucată de pânză neagră întinsă pe o ramă metalică, care se poate monta pe un stativ, permiţând reţinerea luminii pe anumite obiecte sau mascarea anumitor zone din cadrul unui film.
4. (av.) punere în ~ = fixare a palelor unei elice cu pas variabil într-o poziţie care oferă o mai mică rezistenţă în înaintare în caz de oprire a motorului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. gonfalone)
1. steag de război în evul mediu, cu partea liberă despicată (care reproducea stema posesorului).
2. însemn al vechilor comune italiene sau al unor magistraturi din Italia (medievală).