stilistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. stylistique)

1. adj. referitor la stil, la mijloacele de exprimare afectivă a limbii.
2. s. f. disciplină care studiază stilurile limbii literare.

stilistician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. stylisticien)

1. specialist în stilistică.
2. specialist în studiul științific al stilului.

anaforă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anaphore, lat. anaphora)

1. procedeu stilistic constând în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor unități sintactice sau metrice; epanaforă.

analiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. analyser)

1. a cerceta un lucru, un fenomen etc. descompunându-l în elementele lui componente.
2. a identifica compoziția unei substanțe.
3. a examina cu atenție în vederea unor concluzii documentate.
4. a examina un text (gramatical, literar, stilistic etc.).

anastrofă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anastrophe)

1. procedeu stilistic constând în inversarea topicii normale a cuvintelor într-o propoziție.
2. (filogenie) perioadă cu modificări rapide în forma organismelor.

antorism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anthorisme, cf. gr. anthorismos)

1. procedeu stilistic constând în înlocuirea unui cuvânt cu altul, considerat mai puternic sau mai exact; reformulare mai precisă, mai directă.

arabesc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arabesque)

1. s. n. ornament inspirat din arta arabă.
2. motiv decorativ ornamental din diverse combinații de figuri (linii, frunze, flori) împletite simetric.
3. mod de exprimare prin exces de ornamente; procedeu stilistic care realizează acest mod.
4. figură în baletul clasic, la patinaj sau la gimnastică, cu piciorul și brațul liber spre orizontală.
5. ornament muzical.
6. s. f. piesă muzicală cu o linie melodică bogat ornamentată.

armonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. harmonie, lat. harmonia)

1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.
2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relațiile dintre ele, legile înlănțuirii lor.
3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanță, acord, consens.
4. ~ imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.
5. înțelegere deplină între persoane, colectivități etc.