Dictionar

Rezultate secundare (Stilistic):

Stilistic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. stylistique)

1. adj. referitor la stil, la mijloacele de exprimare afectivă a limbii.

2. s. f. disciplină care studiază stilurile limbii literare.


Stilistician, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. stylisticien)

1. specialist în stilistică.


Anaforă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anaphore, lat. anaphora)

1. procedeu stilistic constând în repetarea aceluiaşi cuvânt la începutul mai multor unităţi sintactice sau metrice; epanaforă.


Analiza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. analyser)

1. a cerceta un lucru, un fenomen etc. descompunându-l în elementele lui componente.

2. a identifica compoziţia unei substanţe.

3. a examina cu atenţie în vederea unor concluzii documentate.

4. a examina un text (gramatical, literar, stilistic etc.).


Anastrofă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anastrophe)

1. procedeu stilistic constând în inversarea topicii normale a cuvintelor într-o propoziţie.

2. perioadă cu modificări rapide în forma organismelor.


Antorism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anthorisme)

1. procedeu stilistic constând în înlocuirea unui cuvânt cu altul, considerat mai puternic sau mai exact.


Arabesc

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arabesque)

1. s. n. ornament inspirat din arta arabă.

2. motiv decorativ ornamental din diverse combinaţii de figuri (linii, frunze, flori) împletite simetric.

3. mod de exprimare prin exces de ornamente; procedeu stilistic care realizează acest mod.

4. figură în baletul clasic, la patinaj sau la gimnastică, cu piciorul şi braţul liber spre orizontală.

5. ornament muzical.

6. s. f. piesă muzicală cu o linie melodică bogat ornamentată.


Armonie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. harmonie, lat. harmonia)

1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.

2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relaţiile dintre ele, legile înlănţuirii lor.

3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanţă, acord, consens.

4. ~ imitativă = efect stilistic obţinut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.

5. înţelegere deplină între persoane, colectivităţi etc.