Parte de vorbire: s.
Origine: (it. stendardo)
3. (fig.) simbol de luptă, de înfrăţire.
4. porţiune din corola leguminoaselor alcătuită din corola cea mai mare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (port1- + stindard)
1. portdrapel.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. bandiera)
1. bucată de stofă atașată pe un suport purtând culorile, emblemele unui grup sau ale unei comunități: națiune, teritoriu, oraș, organizație, companie comercială sau regiment.
2. steag al unei țări înălțat pe navele sale și pe clădirile unde se află rezidenții ei în străinătate; (prin specializare) pavilion al unei corăbii.
3. steguleț întrebuințat pe vapoare pentru semnalizări.
4. (înv.) steag al unei armate, al unei unități militare; drapel, stindard.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bannière)
1. (în evul mediu) steag sub care se adunau vasele unui senior, pentru a merge la război.
3. stindard trapezoidal, pe corăbii.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. labarum)
1. (antic.) stindard imperial roman pe care Constantin cel Mare a pus crucea și monograma lui Isus Hristos.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. porte-drapeau)
1. s. m. persoană care poartă drapelul unei unităţi militare, al unei asociaţii (sportive).
2. (fig.) cel care stă în fruntea unui curent, a unei mişcări.
3. s. n. toc de piele în care se poartă drapelul; portstindard.