Parte de vorbire: s.
Origine: (după it. strettezza)
1. însuşirea de a fi strict; rigurozitate; asprime, severitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caste, port. casta)
1. (la hinduşi, egipteni şi la alte popoare orientale) categorie socială închisă, strict delimitată prin originea comună, ocupaţii, privilegii, cult religios etc.
2. (p. ext.) grup social închis care îşi apără cu stricteţe privilegiile; clan, clică.
3. ansamblu de indivizi în cadrul familiilor de insecte sociale (albine, furnici, termite) care îndeplinesc aceleaşi funcţii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dogmatique, lat. dogmaticus)
1. adj. referitor la dogme; cu caracter de dogmă.
2. care respectă cu stricteţe dogmele, respingând principiul verificării critice al gândirii creatoare.
3. mărginit, închistat în dogme.
4. s. f. parte a teologiei cuprinzând expunerea sistematică a dogmelor unei religii; tratat despre dogme.
5. s. m. f. dogmatist.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. exigeant, lat. exigens)
1. care necesită multă grijă, stricteţe; pretenţios, sever; exiguu (1).
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. légaliste)
2. (persoană) care respectă cu strictețe legea.
3. I. care este marcat de legalism; în care sunt respectate legile.
4. II. cel care este atașat de legalism; susținător al legalismului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. rigueur, it. rigore, lat. rigor)
1. asprime, severitate, stricteţe.
2. de ~ = care se impune în mod obligatoriu; potrivit împrejurării.
3. (pl.) principii severe, rigurozitate.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. rigoriste)
1. I. referitor la rigorism, propriu rigorismului.
2. care este impregnat de rigorism, intransigent.
3. care aplică cu strictețe principiile rigorii morale sau religioase.
4. (adesea depr.) care dă dovadă de mare austeritate, severitate.
5. II. adept al rigorismului.
6. persoană care împinge prea departe severitatea anumitor principii.
7. (antonime) laxist, tolerant.