Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cérémonialisme)
1. respectare strictă a anumitor ceremonialuri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. classicisme)
1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendinţa de a observa fenomenele în lumina universalului şi de a închega într-un sistem stabil, armonios şi proporţional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin şi echilibrat al perfecţiunii formelor, care caracterizează cultura antichităţii greco-latine şi alte momente ale diverselor culturi dominate.
2. curent în arta şi literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichităţii greco-latine, prin supremaţia principiilor morale, prin triumful raţiunii asupra sentimentelor şi fanteziei, prin cultul pentru adevăr şi natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru şi claritate.
3. perioadă în istoria culturii universale şi naţionale ale cărei creaţii reprezintă maximum de realizare artistică şi modele demne de urmat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. discipline, lat. disciplina)
1. totalitatea regulilor de conduită şi de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivităţi; supunere a membrilor unei colectivităţi faţă de dispoziţiile date de conducere etc.
2. spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă.
3. ramură a unei ştiinţe; domeniu, specialitate: (p. ext.) ştiinţă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. élisabéthain)
1. din timpul reginei Elisabeta I a Angliei, specific acelei epoci.
2. stil ~ = stil al Renașterii engleze dezvoltat prin adăugarea unor elemente eterogene pe fondul tradiției gotice anterioare (construcții de o simetrie strictă, excesiv ornamentate, portretul și arta miniaturii, mobilier cu forme masive); literatura dramatică e reprezentată de teatrul lui Marlowe și Shakespeare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. exactitude)
1. caracterul a ceea ce este exact; calitatea de a fi exact; exactitate.
2. calitatea unei persoane punctuale; punctualitate.
3. conformitate strictă cu adevărul, realitatea.
4. (antonime) inexactitate, inexactitudine.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. fondamentaliste)
1. I. care se referă la fundamentalism.
2. referitor la fundamente, la revenirea la elementele de bază.
3. (protestantism) care apără o interpretare literală a textelor sacre.
4. II. adept al fundamentalismului.
5. cel care reduce religia la interpretarea strictă a textelor de bază sau originale.
6. extremist de factură religioasă, cu precădere islamică, fanatic.