structura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. structurer)

1. a da o structură, a organiza.

structură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. structure, lat. structura)

1. ansamblu de elemente de construcție solidarizate între ele, care preia toate sarcinile la care este supus acesta și le transmite la fundație.
2. mod de alcătuire internă a unui corp, a unui sistem.
3. dispoziție relativă a atomilor în molecula unei substanțe.
4. mod de grupare a moleculelor într-o substanță minerală.
5. mod de așezare a părților corpului animal sau vegetal ori ale țesuturilor.
6. (psih.) conformație, factură, formație.
7. fel de alcătuire a unei compoziții, a unei opere literare.
8. ~ gramaticală = mod specific fiecărei limbi de a organiza cuvintele în propoziții și fraze.
9. mod de organizare a societății din punct de vedere economic, social, politic și cultural; orânduire.
10. mod de organizare a oricărei ramuri de producție.

structură

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT structura
2. FR structure; organisation
3. EN structure; organization
4. DE Struktur; Aufbau; Gefüge
5. RU структурa; строение; устройство
6. HU szerkezet

biostructură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (bio- + structură)

1. structură biologică a materiei vii.

destructura

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. déstructurer)

1. a distruge structurile unui ansamblu.
2. a dezorganiza ceea ce este structurat.
3. (anton.) a structura.

infrastructură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. infrastructure)

1. ansamblu de elemente care susțin partea principală a unei construcții, a unui drum.
2. parte a unei nave care se află sub corpul principal al vasului.
3. totalitatea instalațiilor tehnice și a construcțiilor la sol necesare activității de zbor.
4. ansamblul elementelor care constituie baza tehnico-materială a unei societăți.
5. ansamblu de elemente ori relații care condiționează sau determină pe cele de la nivelul structurii unui sistem sau domeniu de sisteme.

macrostructură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. macrostructure)

1. structură a unui corp (metal, aliaj etc.) vizibilă cu ochiul liber sau cu lupa.
2. structură a solului predominant din macroagregate.
3. ~ socială = totalitatea relațiilor, rețelelor și instituțiilor la nivelul întregii societăți.
4. (anton.) microstructură.

mecanostructură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (mecano- + structură)

1. structură funcțională a țesuturilor și organelor, rezultat al adaptărilor acestora de-a lungul filogeniei și ontogeniei, sub influența factorilor mecanici.

metastructură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (meta- + structură)

1. (chim., fiz.) rețea cristalină parțial distrusă, în care scheletul rețelei inițiale se mai păstrează încă, dar în care câmpul de forțe e perturbat și regula valențelor, strict respectată la structurile de echilibru, nu mai e verificată.

absorbi

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. absorber, lat. absorbere)

1. tr. a se îmbiba, a suge, a încorpora ceva.
2. a prelua cunoștințe, idei, elemente specifice etc., asimilându-le în propria structură.
3. (despre corpuri poroase) a atrage în sine; a lăsa să pătrundă în sine; a îmbiba.
4. (fig.) a preocupa intens.
5. refl. (fig.) a se cufunda în gânduri.
6. (fig.) a interesa foarte mult pe cineva; a preocupa.
7. fig. a preocupa în întregime; a captiva.

accentic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. accentic)

1. (despre structura versului) bazat pe accente.

acelular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acellulaire, lat. acellularis)

1. (despre organisme) fără structură celulară; necelular.

activator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. activateur)

1. adj., s. m. (substanță) care, adăugată unui catalizator, unui material, le intensifică activitatea; activant.
2. s. m. microelement din structura materiei vii, cu rol de activare a fermenților.
3. substanță care activează fermenții inactivi sau stimulează dezvoltarea unor organe sau țesuturi embrionare.

adaptabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adaptabilité)

1. capacitatea de adaptare la situații sau medii noi.
2. capacitatea unui sistem, a unei regiuni sau a unei comunități, de a-și ajusta mecanismele și structura pentru a ține cont de schimbările reale, potențiale sau presupuse de mediu.
3. capacitatea unei organizații sau a unui individ de a se adapta la noile tehnologii, noile condiții de piață și noile moduri de lucru.
4. (antonime) inadaptabilitate, neadaptabilitate.

aerat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (aera)

1. tratat prin introducere de aer.
2. (înv.) în care s-a lăsat să intre aer curat; aerisit; (antonim) neaerat.
3. (despre cereale) răcit cu ajutorul aerului, prin vânturare etc.
4. (despre un text) cu o structură simplă.
5. (despre pagini scrise) cu literele și rândurile spațiate; cu mult spațiu alb.