Dictionar

structuralism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. structuralisme)

1. denumire generică, diverse orientări metodologice și epistemologice contemporane, care privesc obiectele ca sisteme, ansambluri de elemente organizate, ce pot fi recompuse și transformate prin anumite procedee operaționale.
2. curent în lingvistica contemporană care studiază limba independent de sensurile cuvintelor și istoria societății, privind-o ca pe un sistem unitar de relații (fonetice și gramaticale) ce se condiționează reciproc.
3. gestaltism.
 

structuralist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. structuraliste)

1. I. referitor la structuralism, propriu structuralismului.
2. care aderă la metodele structuralismului.
3. II. adept al structuralismului (curent al științelor umane care se inspiră din modelul lingvistic și înțelege realitatea socială ca un ansamblu formal de relații).
 

structuralistică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (structural + -istică)

1. studiu al structurării unui sistem de obiecte, fapte sau procese de cunoaștere.
 

structuralitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. structuralité, engl. structurality)

1. calitatea sau tipul structurii pe care o posedă un obiect, sistem etc.
 

configuraționism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. configurationism)

1. concepție în psihologia structuralistă potrivit căreia în învățarea citirii și scrierii cuvintelor copilul prinde totul în forme întregi, în structuri; gestaltism.
 

descriptivism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (descriptiv + -ism)

1. manierism literar care acordă o importanță exagerată amănuntelor descriptive, nesugestive.
2. sistem de critică literară care, în loc de a se pronunța asupra semnificațiilor și valorii operelor, se mărginește la o descriere a acestora.
3. curent în structuralismul lingvistic american care folosește metode mecaniciste de descriere a limbilor din punct de vedere formal și fiziologic, fără cercetarea dezvoltării lor istorice.
 

gestaltism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gestaltisme)

1. concepție psihologică potrivit căreia fenomenele psihice reprezintă structuri, configurații integrale, realități primordiale ireductibile la o simplă însumare a elementelor componente; configuraționism, structuralism (3).
 

globulizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (globul + -iza)

1. proces de transformare, prin tratament termic, a formei cristaline a unor constituenți structurali în formă globulară.
 

glosematică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. glossématique, engl. glossematics)

1. ramură a lingvisticii structuraliste care aplică în domeniul semanticii teoria pozitivismului logic, considerând limba ca un sistem de relații interne, ca obiect în sine.
 

semisterilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. semistérilité)

1. capacitate funcțională a gameților masculi sau femeli, în cazul hibrizilor structurali.