Parte de vorbire: s.f.
Origine: (străin + -ătate)
1. orice țară situată dincolo de granițele patriei.
2. mediu străin în care se află cineva, departe de familie și de cunoscuți.
3. (var.) (înv., pop.) streinătate, (înv., pop.) strinitate.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. bandiera)
1. bucată de stofă atașată pe un suport purtând culorile, emblemele unui grup sau ale unei comunități: națiune, teritoriu, oraș, organizație, companie comercială sau regiment.
2. steag al unei țări înălțat pe navele sale și pe clădirile unde se află rezidenții ei în străinătate; (prin specializare) pavilion al unei corăbii.
3. steguleț întrebuințat pe vapoare pentru semnalizări.
4. (înv.) steag al unei armate, al unei unități militare; drapel, stindard.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cellulaire)
1. adj. de natura celulei (1); format din celule.
2. teoria ~ă = teorie potrivit căreia celula (1) constituie elementul fundamental în organizarea internă a plantelor şi animalelor.
3. regim ~ = regim special în închisori.
4. telefonie (mobilă) ~ă = legături telefonice între doi abonaţi aflaţi în interiorul zonei de acoperire sau între un abonat din acest teritoriu şi altul din ţară sau străinătate.
5. s. n. parte a unei închisori unde se află celulele (5).
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Doktor, lat. doctor, fr. docteur)
1. titlu ştiinţific conferit doctoranzilor în urma susţinerii examenelor şi a unei teze originale; posesor al unui asemenea titlu.
2. ~ docent = titlu ştiinţific care se acordă doctorilor (1) care fac dovada unei activităţi ştiinţifice îndelungate şi valoroase; ~ honoris causa = titlu onorific acordat de instituţiile de învăţământ superior unei personalităţi de mare prestigiu, din ţară sau din străinătate, pentru realizări deosebite în domeniul ştiinţei, tehnicii şi culturii, pentru servicii de mare însemnătate aduse patriei şi umanităţii.
3. medic.
4. (fam.) persoană foarte pricepută într-un anumit domeniu; maestru.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. équivaloir, lat. aequivalere)
1. intr. a fi egal, a avea o valoare egală cu ceva.
3. a recunoaşte valabilitatea unor studii, examene sau diplome obţinute în cadrul unei şcoli de alt tip ori în străinătate.
Parte de vorbire: I. vb. tr., II. vb. refl.
Origine: (fr. s’expatrier)
1. I. a obliga pe cineva să-și părăsească patria; a exila, a surghiuni.
2. II. a-și părăsi țara pentru a trăi în străinătate; a emigra, a se exila.
3. (var.) (înv.) a (se) espatria.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Export)
1. trimitere de mărfuri în străinătate în scop de vânzare sau de schimb comercial; mărfurile exportate.
2. ~ invizibil = vindere de servicii altor țări (operații de transport, asigurare, credit, licențe, servicii de turism etc.); ~ de capital = investiție de capital făcută de către monopoluri în alte țări, pentru a obține cu mai multă ușurință profituri maxime.