ancoraj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. ancoraggio)

1. loc unde se ancorează.
2. ansamblu de piese pentru ancorare.
3. sistem de cabluri care fixează un stâlp, o construcție.

ancoră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it., lat. ancora)

1. piesă grea, metalică, în formă de cârlige ascuțite, pentru a fixa o navă.
2. cablu care întărește anumiți stâlpi, construcții înalte etc.
3. piesă de oțel care întărește legătura dintre elementele unei construcții.

angajat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. engagé)

1. adj. (arhit.; despre o coloană) zidită cel puțin cu jumătate din diametrul ei în zidul (stâlpul) cu care face corp comun.
2. (despre oameni) încadrat într-un curent politic, social; (despre literatură) care servește conștient o cauză.
3. adj., s. m. f. (cel) care lucrează într-un anumit loc de muncă.
4. (militar) care servește pe baza unui angajament voluntar.

balustru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. balustre)

1. stâlp scurt, bombat la partea inferioară, dintr-o balustradă.
2. parte laterală a capitelului ionic.
3. compas pentru trasarea circumferințelor de diametru mic.

bară

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. barre)

1. drug de metal (destinat prelucrării).
2. piesă de metal sau de lemn, în construcții sau în dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor.
3. (fig.) obstacol, piedică în calea realizării unui lucru.
4. fiecare dintre cei trei stâlpi care delimitează poarta la unele jocuri sportive.
5. șut în stâlpul porții de fotbal.
6. barieră care desparte pe judecători de avocați și împricinați; locul de unde se pledează în fața justiției.
7. (herald.) figură diagonală care reunește unghiul stâng de sus al unui scut cu unghiul drept de jos.
8. linie verticală sau oblică, element de separare într-un text.
9. linie verticală care separă măsurile unui portativ.
10. ridicătură de metal liniară încrustată în tastiera unor instrumente cu coarde ciupite.
11. îngrămădire de aluviuni la gura de vărsare a unui râu într-un fluviu sau în mare.
12. mascaret.

baschet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. basket)

1. s. n. joc sportiv între două echipe a câte 5 jucători, în care mingea se aruncă într-un coș fixat de un stâlp pe terenul echipei adverse; baschetbal.
2. s. m. pl. încălțăminte de sport asemănătoare unor ghete de pânză cu talpă groasă.