Parte de vorbire: s.
Origine: (engl., sp. mustang)
1. cal sălbatic din America de Sud.
Parte de vorbire: s.
Origine: (stâng + suf. -aci)
1. (despre oameni; adesea substantivat) care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă.
2. (despre manifestări ale oamenilor) care arată, trădează stângăcie.
3. fig. lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire.
4. (și adverbial) care este lipsit de îndemânare în ceea ce face; neîndemânatic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (stângaci + suf. -ie)
1. lipsă de îndemânare, de ușurință în mișcări, în exprimare, în comportare etc.
2. faptă, purtare neîndemânatică.
3. cu ~ = în mod stângaci, neîndemânatic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după rus. levizna)
1. concepţie şi practică radicală în mişcarea comunistă şi muncitoarească, tinzând să aplice inadecvat principiile şi învăţătura comunistă.
2. faptă, manifestare etc. de stânga.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după rus. levaţkii)
1. (cel) care manifestă stângism.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. habile, lat. habilis)
1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., gr. aorte)
1. arteră principală care pleacă din ventriculul stâng al inimii.
2. vas pulsator cu funcţie de inimă, la unele nevertebrate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aortique)
2. care privește aorta, arteră care iese din ventriculul stâng al inimii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bâbord)
1. partea din stânga a unei nave (privind dinspre pupă).
2. marginea stângă a fuzelajului unei aeronave.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. backhand)
1. (tenis) lovitură a mingii care se execută răsucind trunchiul spre stânga, cu ducerea piciorului drept peste cel stâng, urmată de retragerea rachetei spre partea stângă şi înapoi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bande, germ. Band)
1. fâșie îngustă și lungă cu care se leagă, se înfășoară ceva.
2. parte lungă și îngustă a unei suprafețe.
3. fir de circulație pe o stradă sau șosea.
4. (anat.) fâșie de țesut care unește două organe.
5. parte a cromozomului, clar diferențiată, de culoare mai închisă sau mai deschisă.
6. ~ magnetică = fâșie pentru înregistrarea magnetică a semnalelor electrice; ~ de magnetofon = fâșie îngustă de material flexibil, cu un strat fin de substanță feromagnetică, pentru înregistrarea și reproducerea sunetelor cu magnetofonul; ~ etalon = bandă magnetică cu înregistrări speciale pentru reglarea sau verificarea parametrilor unui magnetofon ori magnetoscop; ~ rulantă = fâșie îngustă, continuă (de cauciuc) care servește la transportul în plan orizontal al unor materiale sau piese; ~ de imagini = peliculă cinematografică; ~ sonoră = peliculă cinematografică de înregistrat sunetul.
7. (spațiu neimprimat) între două sau mai multe mărci poștale; ștraif.
8. margine elastică de la masa de biliard.
9. (herald.) figură diagonală care reunește unghiul drept de sus al unui scut cu unghiul stâng de jos.
10. în ~ = (despre figuri) așezat în diagonala scutului.
11. grup de frecvențe învecinate sau apropiate care fac parte din spectrul unei radiații sonore sau electromagnetice.
12. înclinare a unei nave pe un bord sub efectul vântului sau când încărcătura este greșit repartizată.