Parte de vorbire: s.
Origine: (stâng + suf. -aci)
1. (despre oameni; adesea substantivat) care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă.
2. (despre manifestări ale oamenilor) care arată, trădează stângăcie.
3. fig. lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire.
4. (și adverbial) care este lipsit de îndemânare în ceea ce face; neîndemânatic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (stângaci + suf. -ie)
1. lipsă de îndemânare, de ușurință în mișcări, în exprimare, în comportare etc.
2. faptă, purtare neîndemânatică.
3. cu ~ = în mod stângaci, neîndemânatic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. habile, lat. habilis)
1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bâbord)
1. partea din stânga a unei nave (privind dinspre pupă).
2. marginea stângă a fuzelajului unei aeronave.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. backhand)
1. (tenis) lovitură a mingii care se execută răsucind trunchiul spre stânga, cu ducerea piciorului drept peste cel stâng, urmată de retragerea rachetei spre partea stângă şi înapoi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (amer. boogie-woogie)
1. stil pianistic în jaz, derivat din blues, care constă în susţinerea ritmului la mâna stângă prin executarea unor figuri de bas repetate continuu, în timp ce mâna dreaptă dezvoltă scurte motive melodice; cântec cu sonorităţi antrenante.
2. dans modern, de origine nord-americană, care se dansează după muzica de jaz; melodia corespunzătoare.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. centriste, rus. ţentrist)
1. I. care aparține centrismului, privitor la centrism.
2. referitor la gândirea politică a celor care nu sunt nici de stânga, nici de dreapta.
3. II. adept al centrismului, persoană care dorește să nu fie nici de stânga, nici de dreapta pe eșichierul politic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. centre, lat. centrum)
1. s. n. (mat.) punct faţă de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se află la egală depărtare.
2. punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raportează celelalte puncte ale ansamblului.
3. punct central al unui spaţiu, al unei suprafeţe.
4. punct marcat la mijlocul terenului de joc la fotbal, handbal etc.
5. loc(alitate) în care sunt concentrate anumite activităţi (politico-administrative, economice, culturale etc.)
6. instituţie superioară conducătoare; putere administrativă centrală.
7. instituţie care concentrează o activitate ştiinţifică.
8. (fiz.) punct de aplicaţie al rezultantei unui sistem de forţe.
9. poziţie politică de mijloc, între concepţiile de dreapta şi de stânga.
10. s. m. (anat.) punct în care sunt localizate anumite funcţii.
11. ~ nervos = grup de celule nervoase unde se primesc excitaţiile periferice şi de unde pornesc excitaţiile centrale.
12. jucător aflat în mijlocul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive.