Dictionar

Rezultate secundare (Stână;):

Hindustană

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hindoustani)

1. (limbă indo-europeană) vorbită în India şi în Pakistan, cu două variante literare: hindi şi urdu.


Stanat

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. stannate)

1. sare a acidului stanic.


Maroană

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. marron, it. marrone, germ. Marone)

1. castană comestibilă, coaptă sau preparată cu sirop de zahăr.


Stâncă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (necunoscută)

1. bloc mare de piatră, lipsit de vegetație, cu pereții drepți și colțuroși; stană, stei.

2. (fig.) obstacol, dificultate mare.

3. (înv., impropriu) rocă.

4. (expr.) de ~ = puternic; indiferent, rece.

5. (expr.) a face (sau a sta) ~ = a împietri.


Mutare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. muta)

1. acțiunea de a (se) muta și rezultatul ei; schimbare a locului de așezare, a locuinței etc.; mutat.

2. locul unde se așază sau unde a fost așezată o târlă; pășune.

3. schimbare, modificare.

4. mișcare a unei piese la jocul de șah.

5. (înv.) adăpost, locuință.

6. (înv.; fig.; cu determinări ca: „din această viață”, „dintre cei vii” etc.) moarte.

7. (reg.) adăpost al ciobanilor de la munte.

8. (reg.) pământ nelucrat care servește ca pășune.

9. (reg.) stână; parte a stânei unde se ține laptele.

10. (reg.) fiecare dintre găurile din partea de sus a fiularelor de la jug, cu ajutorul cărora se potrivește mărimea locului pentru gâtul vitei înjugate.


împietrire

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. împietri)

1. acțiunea de a (se) împietri și rezultatul ei.

2. încetare a oricărei mișcări; înțepenire.

3. transformare în stană de piatră; întărire ca piatra; împietroșare.

4. (fig.) insensibilitate.

5. (înv., reg.) nuanțare cu ajutorul unui colorant mineral ca o piatră.

6. (med.; pop.) ~ea vinelor = aterom.

7. (reg.) strepezire a dinților.


înțepenitură

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (înțepeni + -tură)

1. faptul de a (se) înțepeni; înțepenire.

2. încetare din viață (a unui om); deces.

3. (pop.) piele îngroșată de la genunchii cailor; castană.


Cupușoară

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cupă + -ușoară)

1. diminutiv al lui cupă; cupă mică, cupiță.

2. bol mic din lemn scobit (mai rar de tablă) întrebuințat de ciobani la stână.

3. (fig.) structură anatomică în formă de cupă; cupulă.

4. (var.) cupșoară.