Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. stârni)
1. acțiunea de a (se) stârni și rezultatul ei; dezlănțuire.
Parte de vorbire: s.f. (regional)
Origine: (stârni + -toare)
1. prăjină cu care se bate apa, sau cu care se răscolește pe sub pietre, pentru a speria peștele și a-l goni spre plase.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.
Origine: (stârni + -tor)
1. I. care stârnește (ceva); ațâțător, provocator.
2. II. (reg.) câine de vânătoare care stârnește.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. attirer)
1. a trage, a duce la (către) sine.
2. a determina (pe cineva) să facă ceva.
3. (fig.) a ademeni; a stârni curiozitate, interes.
4. a avea drept consecinţă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. comicità)
1. calitatea de a fi comic, capacitatea de a stârni râsul; caracter comic.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déclencher)
1. tr. a pune în funcţie un dispozitiv, un mecanism etc. prin suprimarea unei piedici de blocare.
2. tr., refl. a (se) dezlănţui, a (se) stârni.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. exhortation, lat. exhortatio)
1. discurs prin care se urmăreşte stârnirea unor sentimente, dezlănţuirea unor acţiuni etc.; încurajare, îndemn, imbold, înflăcărare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. indigner, lat. indignari)
1. a stârni, a fi cuprins de indignare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. /s’/inspirer, lat. inspirare)
1. tr. a trage aer în plămâni.
2. (fig.) a stârni, a provoca în mintea, în sufletul cuiva un sentiment, o idee etc.; a sugera, a însufleţi.
3. refl. a lua anumite idei, informaţii etc. dintr-o anumită sursă.