Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hellénisme)
1. perioadă în istoria și civilizația societății sclavagiste a popoarelor din bazinul Mării Mediterane, între epoca cuceririlor lui Alexandru Macedon și căderea imperiului acestuia sub stăpânirea romană, prin amestecul formelor grecești de organizare politică, culturale, religioase cu cele orientale.
2. cultura Greciei antice și influențele exercitate de ea.
3. expresie specifică limbii elene.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. imperium)
1. stat monarhic condus de un împărat.
2. teritoriu, stat dominant şi regiunile cotropite de acesta.
3. sub ~l... = sub stăpânirea..., sub influenţă..., determinat de...
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. irrédentisme, it. irredentismo)
1. concepție politică anexionistă și naționalistă, apărută în Italia după 1870, care revendica anumite teritorii (Istria, Dalmația) rămase sub stăpânirea austriacă.
2. orice mișcare politică naționalistă ai cărei partizani urmăresc anexarea unor teritorii unde conaționalii lor sunt în minoritate.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. mentalisme, germ. Mentalismus)
1. concepţie metafizică potrivit căreia realitatea este spirit.
2. atitudine a acelora care, într-un sistem lingvistic, consideră conţinutul ca un element determinant al expresiei.
3. ramură specializată a iluzionismului care constă în crearea iluziei unor facultăți paranormale sau a unei specializări în stăpânirea abilităților mentale umane (telepatie, clarviziune et cetera).
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. mudéjar, sp. mudejar)
1. adj., s. m. (musulman) rămas în Castilia după recucerirea creștină.
2. adj. artă ~ = artă dezvoltată în sec. XII-XV în Spania în teritoriul aflat sub stăpânirea feudalității catolice, cu motive, forme și structuri islamice (arcul în formă de potcoavă, decorul în care împletitura și motivele sunt stilizate până la arabesc, policromia exterioară a edificiilor, preferința pentru lemnul sculptat în casetoane sau pentru ceramica cu reflexe metalice etc.).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. thalassocratie)
1. (politică) stat a cărui putere constă în stăpânirea mării; putere întemeiată pe supremație maritimă.