Dictionar

Rezultate principale (Subconștient;):

Subconştient

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. subconscient)

1. treaptă a conştiinţei care cuprinde idei şi impresii ce au fost odată prezente în minte, dar care, nemaifiind în centrul atenţiei, rămân confuze, putând redeveni conştiente.


Rezultate secundare (Subconștient;):

Subconştienţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. subconscience)

1. stare de conştiinţă obscură sau de semiconştiinţă.


Abisal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abyssal, lat. abyssalis)

1. referitor la abis.

2. aflat în zona de mare adâncime şi fără de lumină a mărilor şi oceanelor.

3. regiune = zonă de mare adâncime a fundului mărilor şi oceanelor.

4. referitor la subconştient.


Defula

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. défouler)

1. tr. a da curs liber ideilor şi tendinţelor refulate în subconştient.

2. refl. (fam.) a se lăsa purtat de stări afective; a-şi descărca sufletul.


Narcoanaliză

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. narco- analyse)

1. netodă psihanalitică de explorare a subconştientului cuiva, supus acţiunii unui stupefiant sau hipnotic.


Pansexualism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. pansexualisme)

1. concepţie de sorginte freudiană care exagerează rolul instinctului sexual în viața psihică.

2. (psihanaliză) doctrină, în prezent depășită, care consideră fiecare act uman se explică printr-o motivație sexuală subconștientă (libido).


Psihanaliză

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. psychanalyse)

1. concepție psihologică a lui Freud și a adepților săi, care își propune dezvăluie rolul diverselor niveluri ale psihicului și dinamica raporturilor dintre conștient, inconștient, subconștient, afirmând dorințele care vin în conflict cu normele sociale și cu principiile morale ale persoanei sunt supuse refulării și alungate în subconștient; freudism.

2. metoda psihoterapeutică corespunzătoare.


Refula

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. refouler)

1. tr. a înăbuși, a respinge din domeniul conștientului în subconștient dorințe, idei, reprezentări etc. care contrazic conștiința morală a individului.

2. a deplasa, a ridica, cu ajutorul unei pompe, un fluid într-o conductă sau alt spațiu închis.

3. a forja, la cald sau la rece, o piesă de metal cu scopul de a-i modifica forma și dimensiunile transversale.

4. intr. (despre fluide) a ieși dintr-o conductă, dintr-un canal, a se întoarce.