Dictionar

Rezultate principale (Subiect,):

Subiect

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. subiectus, /II/ subiectum, după fr. subjet)

1. s. n. chestiune de care se ocupă cineva, despre care se vorbește.

2. pricină, motiv.

3. totalitatea evenimentelor care constituie conținutul epic sau dramatic al unei opere literare, cinematografice etc.

4. (muz.) prima expunere a unei teme în cadrul formelor polifonice bazate pe imitație (invențiune, ricercar, fugă).

5. partea principală a unei propoziții, care indică cine îndeplinește sau suferă acțiunea verbului.

6. (log.) termen al judecății de predicație, reprezentând noțiunea despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicatul logic.

7. s. m. omul ca ființă activă și conștientă.

8. persoană supusă observației, anchetei, experimentului.

9. (fin.) ~ impozabil = persoana fizică sau juridică supusă unui anumit impozit.


Rezultate secundare (Subiect,):

Contrasubiect

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. contre-sujet)

1. melodic care apare concomitent cu subiectul unei fugi sau al altor lucrări polifonice.


Subiectiv, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (lat. subiectivus, fr. subjectif)

1. (fil.) care are loc în conștiință, care aparține subiectului.

2. subiectivist.

3. care are un caracter personal, părtinitor, lipsit de obiectivitate.

4. propoziție (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de subiect al regentei.


Subiectiva

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. subjectiver)

1. a înfăţişa, a prezenta (ceva) în felul său personal; a da un caracter personal.


Subiectivism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. subjectivisme)

1. concepție filozofică idealistă care neagă existența lumii obiective, reducând realitatea la conștiință, la subiect.

2. (în teoria și practica socială) tendință de a ignora sau subaprecia rolul factorilor obiectivi ai dezvoltării, de a sustrage activitatea subiectului de sub determinismul lor.

3. atitudine personală, părtinitoare față de cineva sau ceva.


Subiectivist, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. subjectiviste)

1. adj. care are tendințe de subiectivism; referitor la subiectivism; subiectiv.

2. (arte) cu caracter personal.

3. s.m.f. adept al subiectivismului.


Subiectivitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. subjectivité)

1. atitudine subiectivă, părtinitoare față de cineva sau de ceva; subiectivism.

2. (filosofie) însușirea de a fi subiectiv; totalitatea fenomenelor psihice; tot ceea ce aparţine subiectului.

3. [în opoziție cu obiectivitate] calitate (inconștientă sau interioară) dată de ceea ce aparține doar subiectului gânditor.

4. (lingvistică) prezența subiectului vorbitor în discursul său.


Actant

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. actant, germ. Aktant)

1. (lingv.) autor al acţiunii verbului; subiect.


Activ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)

1. adj. care participă efectiv la o acţiune; harnic, dinamic.

2. (biol.) aflat în stare de completă funcţionare.

3. membru ~ = membru al unei organizaţii, instituţii, având obligaţii şi bucurându-se de drepturi depline.

4. (mil.) în activitate.

5. (despre corpuri, substanţe) care intră uşor în reacţie.

6. (despre diateza verbală) care arată subiectul săvârşeşte acţiunea.

7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.

8. (despre operaţii, conturi, bilanţuri) care se soldează cu un profit.

9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituţii etc.; parte a bilanţului în care sunt înscrise aceste mijloace.

10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.

11. adv. în mod activ.


Adaptator, -oare

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adaptateur)

1. cel care face o adaptare.

2. specialist care forma necesară ideilor, subiectelor sau scenariilor altora.


Afirmativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. affirmatif, lat. affirmativus)

1. (şi adv.) care afirmă ceva; pozitiv.

2. (log.; despre judecăţi) care enunţă aparenţa însuşirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect.


Afirmaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. affirmation, lat. affirmatio)

1. enunţ prin care se afirmă ceva.

2. (log.) judecată în care se enunţă existenţa unui anumit raport între subiect şi predicat.


Agent, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. agent, lat. agens)

1. s. m. f. reprezentant al unui stat, al unei instituţii, întreprinderi etc. care îndeplineşte anumite însărcinări.

2. ~ diplomatic = reprezentant al unui stat în alt stat în relaţiile politice cu acesta; ~ economic = persoană fizică sau juridică care participă la viaţa economică a unei societăţi comerciale; ~ secret = cel care îndeplineşte o misiune secretă de informare; spion; ~ de circulaţie = (sub)ofiţer de poliţie cu îndrumarea, supravegherea şi controlul circulaţiei pe drumurile publice.

3. s. m. factor activ ce determină un anumit proces fizic, chimic etc.

4. ~ patogen = microorganism care determină apariţia unui proces patologic; nume de ~ = substantiv, adjectiv care indică autorul acţiunii unui verb; complement de ~ = subiectul logic al acţiunii unui verb pasiv; propoziţie completivă de ~ = propoziţie care arată acţiunea exprimată printr-un verb pasiv.