Dictionar

Rezultate principale (Subiectivism;):

Subiectivism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. subjectivisme)

1. concepție filozofică idealistă care neagă existența lumii obiective, reducând realitatea la conștiință, la subiect.

2. (în teoria și practica socială) tendință de a ignora sau subaprecia rolul factorilor obiectivi ai dezvoltării, de a sustrage activitatea subiectului de sub determinismul lor.

3. atitudine personală, părtinitoare față de cineva sau ceva.


Rezultate secundare (Subiectivism;):

Personalism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. personnalisme)

1. atitudine a celui care ia în considerație numai interesele și punctele de vedere personale; subiectivism.

2. curent în filozofia contemporană, cu o tendință pronunțat fideistă, care pune la baza existenței o pluralitate de entități spirituale înzestrate cu atributele personalității și subordonate lui Dumnezeu.

3. ~ energetic = variantă a filozofiei personaliste, creată între cele două războaie mondiale de C. Rădulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste.


Solipsist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. solipsiste)

1. I. referitor la solipsism.

2. bazat pe solipsism sau inspirat de acesta.

3. (prin ext.) care are o atitudine de subiectivism extrem, ignorând sau neglijând nevoile altora.

4. II. adept al solipsismului.

5. subiect gânditor care refuză admită existența altor conștiințe și obiecte exterioare în afara sinelui său.


Subiectivist, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. subjectiviste)

1. adj. care are tendințe de subiectivism; referitor la subiectivism; subiectiv.

2. (arte) cu caracter personal.

3. s.m.f. adept al subiectivismului.


Subiectivitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. subjectivité)

1. atitudine subiectivă, părtinitoare față de cineva sau de ceva; subiectivism.

2. (filosofie) însușirea de a fi subiectiv; totalitatea fenomenelor psihice; tot ceea ce aparţine subiectului.

3. [în opoziție cu obiectivitate] calitate (inconștientă sau interioară) dată de ceea ce aparține doar subiectului gânditor.

4. (lingvistică) prezența subiectului vorbitor în discursul său.