Dictionar

subiectiva

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. subjectiver)

1. a înfățișa, a prezenta (ceva) în felul său personal; a da un caracter personal.
 

ficționalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. fictionnaliste)

1. I. referitor la ficționalism, concepție idealist-subiectivă după care cunoașterea se bazează pe ficțiune.
2. II. adept al ficționalismului.
 

instrumentalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. instrumentalisme)

1. concepție idealist-subiectivă, variantă a pragmatismului, care consideră că noțiunile, categoriile și teoriile științifice sunt simple „instrumente” și „chei” utile, fără să aibă valoare reflectorie în raport cu realitatea obiectivă.
2. școală formalistă în poezie care își propune să creeze efecte lirice prin combinații sonore muzicale, expresive.
 

introspecție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. introspection)

1. observare subiectivă a fenomenelor propriei conștiințe; autoobservare, autoanaliză.
2. studiu psihologic bazat pe această metodă.
 

levitație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. lévitation)

1. faptul de a levita; ridicare deasupra solului, fără nici un ajutor.
2. capacitate atribuită ocultiștilor, fachirilor etc. de a ridica diverse corpuri sau a se ridica ei înșiși de la pământ prin puterea voinței.
3. ~ magnetică = anulare a gravitației prin acțiunea unui câmp magnetic asupra unui corp străbătut de un curent electric.
4. (psihol.) senzație subiectivă de ridicare și plutire în spațiu, trăită mai ales în vise.
5. (fig.) înălțare spirituală; elevație.
6. (var.) levitațiune.
 

percepție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. perception, lat. perceptio)

1. instituție financiară care calculează și încasează impozite, taxe, amenzi etc. de la populație.
2. reflectare subiectivă în conștiința omului a obiectelor și fenomenelor realității obiective care acționează nemijlocit asupra organelor de simț; imagine care rezultă din această reflectare.
 

protocronism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (proto- + cronie + -ism; cf. gr. πρώτος „primul” + χρονος „timp”)

1. curent de idei care urmărește să pună în valoare anticipările creatoare pe plan universal în domeniul culturii și civilizației, pe care orice popor le poate revendica; tendința de a atribui, bazându-se în mare parte pe date îndoielnice și pe o interpretare subiectivă, un trecut idealizat țării în ansamblu; protocronie.