Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. sous-sol)
1. partea imediat inferioară solului, de sub suprafața Pământului; totalitatea rocilor aflate sub nivelul solului.
2. parte a unei clădiri sub nivelul solului.
3. loc în partea de jos a unei cărți unde se tipăresc note explicative.
4. partea de jos a unei pagini de publicație periodică unde se publică pe întreaga lungime a foii recenzii, articole literare sau științifice etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. sous-solage)
1. scormonire a pământului la arat sub adâncimea la care pătrunde plugul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. sous-soleuse)
1. unealtă agricolă pentru afânarea adâncă a solurilor compacte, înainte de a se efectua arătura de desfundare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. affleurement)
1. unde rocile, mineralele unui zăcământ din subsol apar la suprafaţă, datorită eroziunii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. astérisque, gr. asteriskos)
1. semn tipografic (*), care, pus într-un text, indică prezenţa unei note la subsol sau, înaintea unor elemente lexicale, faptul că sunt neatestate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. magnétométrie)
1. măsurarea variaţiilor mărimilor magnetice.
2. ramură a geofizicii care studiază magnetismul terestru.
3. metodă geofizică de prospecţiune a subsolurilor bogate în elemente sau minerale magnetice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. spatium, după fr. espace)
1. formă fundamentală de existență a materiei, inseparabilă de aceasta, având aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și care exprimă ordinea în care sunt dispuse obiectele și procesele.
2. întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh.
3. ~ aerian = spațiul de deasupra unui stat, supus suveranității acestuia; ~ cosmic = spațiul în afara stratosferei Pământului; ~ maritim = spațiu geografic cuprinzând apele mărilor și oceanelor, fundul și subsolul acestora.
4. loc, suprafață, întindere limitată.
5. (mil.) ~ de siguranță = distanță minimă până la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra căruia se trage fără a risca să fie lovite de focul propriu; ~ mort = porțiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol în care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe.
6. loc între două obiecte; distanță, interval.
7. ~ verde = teren plantat, în perimetrul unei așezări.
8. distanță cuprinsă între două linii orizontale ale portativului.
9. (poligr.) interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) instrument care servește la obținerea acestei spațieri.
10. (mat.) mulțime de elemente (puncte) având anumite proprietăți.
11. (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la ieșirea unui element de sistem.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. taverne, germ. Taverne)
1. cârciumă sărăcăcioasă, murdară (la subsol).
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. territorium, fr. territoire)
1. spațiu geografic determinat prezentând o unitate fizică sau politică.
2. porțiune de pe glob, incluzând uscatul, subsolul, apele și spațiul aerian de deasupra lor, care se află sub suveranitatea deplină și exclusivă a unui stat.
3. spațiu limitat care asigură necesitățile de supraviețuire, alimentare și apărare ale unui animal sau grup de animale.
4. (anat.) ansamblu de organe, mușchi și porțiuni ale pielii în care este distribuit un vas sau un nerv.