substituție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. substitution, lat. substitutio)

1. substituire.
2. metoda ~i = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuații algebrice care constă în înlocuirea unei necunoscute dintr-una din ecuații cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație.
3. (chim.) înlocuirea unui atom sau a unui radical dintr-o moleculă printr-un alt atom sau prin alt radical.
4. (lingv.) înlocuire a unui sunet prin altul.
5. dispoziție prin care un moștenitor este obligat să transmită la moartea sa bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu.

bromurare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. bromuration)

1. reacție chimică de adiție sau de substituție prin care se introduc unul sau mai mulți atomi de brom în molecula unui compus organic.

expromisiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. expromissio, fr. expromission)

1. substituție de debitori în dreptul roman, care se caracteriza prin faptul că nu exista o înțelegere prealabilă între debitori.

signatură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. signature)

1. semn pus pe prima pagină a fiecărei coli de tipar a unei cărți, care ușurează legătorului numerotarea colilor.
2. mic șanț tăiat în blocul de litere care înlesnește zețarului recunoașterea poziției ei.
3. (mat.) ~a unei substituții = (pentru o substituție dată) numărul +1 dacă substituția echivalează cu un număr par de traspoziții, numărul -1 dacă acesta echivalează cu un număr impar de transpoziții.

vicarianță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vicariance)

1. (fiziol.) substituție a unui organ de către altul în îndeplinirea unei funcții vitale sau utile organismului.