Dictionar

Rezultate principale (Substrat.):

Substrat

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. substrat, lat. substratum)

1. baza materială a diferitelor proprietăți ale unui obiect; (p. ext.) conținut.

2. (fig.) cauză adevărată, dar ascunsă, a unei acțiuni etc.

3. strat peste care s-a așezat un alt strat.

4. suport de care este fixată o plantă sau un animal sedentar etc.

5. totalitatea elementelor lingvistice pătrunse într-o limbă nouă din limba unei populații mai vechi, dispărut în urma unei cuceriri, a unei migrații sau a unei colonizări.

6. substanță chimică asupra căreia acționează o enzimă.


Rezultate secundare (Substrat.):

Substrat; strat nutritiv

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT substratum; matrix

2. FR couche nutritive; support; substrat; substratum

3. EN substratum; substrate; matrix

4. DE Substrat; Unterlage; Grundlage; Nährboden

5. RU субстрaт

6. HU aljazat, szubsztrátum; tápközeg


Agar-agar

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. agar-agar, germ. Agar-Agar)

1. substanţă gelatinoasă extrasă din unele alge roşii marine: geloză.

2. substanţă mucilaginoasă folosită la prepararea substraturilor nutritive consistente pentru culturile bacteriene, extrasă din unele alge marine roşii.


Bac 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bac)

1. platformă plutitoare care serveşte la transportul de oameni, animale şi vehicule peste un curs de apă.

2. cuvetă, bazin.

3. avion echipat pentru transportul automobilelor şi al pasagerilor lor.

4. recipient de sticlă, metal sau ebonită, pentru depunerea unui lichid.

5. parapet amenajat pentru cultura plantelor pe un substrat.


Bentofil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. benthophile)

1. (peşte) care îşi depune icrele pe un substrat vegetal, pietros sau nisipos.


Concretism

Parte de vorbire: s.
Origine: (concret + -ism)

1. caracter concret.

2. tendinţă în demersul ideativ şi în comportament de a lega totul la nivelul perceptiv.

3. concepţie potrivit căreia substratul ultim al lumii sunt lucrurile concrete, materiale; reism.


Cronaxie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. chronaxie)

1. timpul fiziologic caracteristic de excitabilitate a fiecărui organ sau ţesut; (spec.) durata minimă de acţiune a unui curent electric, necesar pentru ca substratul excitat atingă pragul de răspuns.


Crustaceu, -ee

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. crustacé, crustacés)

1. I. care formează, prezintă o crustă.

2. în formă de crustă greu de separat de substrat.

3. (despre animale) care este înconjurat de o crustă; acoperit de o carapace tare.

4. (zool.) care ține de crustacee, privitor la crustacee.

5. (bot.) (despre licheni) care are un aparat vegetativ care aderă puternic de suportul pe care îl acoperă ca o crustă.

6. (med.) (despre o boală de piele) care este însoțită de cruste.

7. II. (la plural) clasă de artropode acvatice, cu respiraţie branhială şi corpul acoperit cu o crustă chitinoasă impregnată cu calcar; (și la sg.) animal care face parte din această clasă.

8. aceste animale acvatice și comestibile (crabi, creveți, raci, homari, langustine).