Dictionar

suficient, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. sufficiens, it. sufficiente)

1. (și adv.) destul, de ajuns.
2. (despre oameni) încrezut, prea mulțumit de sine; înfumurat.
 

suficiență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. sufficienza)

1. faptul de a fi suficient; îndestulare.
2. vanitate; îngâmfare ridicolă.
 

acetazolamidă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acétazolamide)

1. medicament cu efecte diuretice, folosit în insuficiența cardiacă, în ciroză etc.
 

acromicrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acromicrie)

1. stare anormală prin insuficiența secreției hormonului de creștere al hipofizei, prin dezvoltarea insuficientă a extremităților și a craniului.
 

agenezie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agénésie)

1. absență, nedezvoltare a glandelor genitale.
2. incapacitate de reproducere biologică, sterilitate.
3. dezvoltare embrionară insuficientă.
 

agenosomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agénosomie)

1. dezvoltare insuficientă a organelor sexuale.
 

anepifizie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (an- + epifiză)

1. (med.) insuficiență sau absență a secreției glandei pineale (epifiză); apinealism.
 

anhidremie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anhydrémie)

1. (med.) diminuare sau insuficiență a cantității de apă din sânge.