derivare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (deriva)

1. acțiunea de a deriva și rezultatul ei; provenire, coborâre din.
2. acțiunea de a devia de la traiectorie.
3. operațiune constând în devierea unui curs de apă.
4. (elect.) comunicare stabilită între două puncte ale unui circuit prin intermediul unui al doilea conductor.
5. (lingv.) provenire a unui cuvânt din altul; procedeu de formare a cuvintelor prin adăugare de afixe sau prin suprimarea lor.
6. (lingv.) ~ progresivă = derivare bazată pe adăugarea formativelor, a afixelor; afixare.
7. (lingv.) ~ regresivă (sau inversă) = derivare prin suprimarea formativelor, a desinențelor sau a sufixelor.
8. (mat.) operație de calcul diferențial prin care se obține o derivată.
9. (inform.) trecere de la un cuvânt la altul prin aplicarea unei reguli din gramatica formală.
10. (med.) tratament constând în devierea unui focar inflamator spre exterior sau spre organe secundare.
11. (fig.) acțiunea de a deturna o idee, un sentiment de la scopul său inițial.

diminutiva

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. diminutiver)

1. a deriva cu ajutorul sufixelor diminutivale.

moțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. motion, lat. motio)

1. parte a unui discurs în care se urmărește emoționarea lectorilor sau auditorilor.
2. propunere făcută și adoptată într-o adunare.
3. ~ de cenzură = moțiune dintr-o adunare națională, într-un parlament, care pune în cauză guvernul.
4. (psihan.) proces dinamic prin care se actualizează pulsiunea.
5. procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine și invers, cu ajutorul sufixelor.