Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accès, lat. accessus)
1. posibilitate de a ajunge, de a pătrunde într-un anumit loc, la cineva etc.; intrare, loc pe unde se pătrunde undeva.
2. (med.) simptome care apar brusc și determină o stare acută a unei boli.
3. (fig.) izbucnire trecătoare și violentă a unei stări sufletești.
4. (inform.) proprietatea sistemelor de memorie de a permite înregistrarea și regăsirea informației.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. doter, lat. dotare)
1. a utila (o instituţie, o întreprindere etc.) cu cele necesare desfăşurării activităţii.
2. (fig.) a înzestra cu calităţi intelectuale sau sufleteşti.
3. a da dotă unei fete la căsătoria ei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. impressionnisme)
1. sistem estetic ale cărui principii de creație și de critică sunt bazate pe impresie.
2. mișcare artistică de la sfârșitul sec. XIX, bazată pe exprimarea impresiilor imediate și manifestând un interes deosebit pentru nuanțe, atmosferă, fluiditatea senzațiilor, lumină; în literatură, confundat uneori cu simbolismul, se caracterizează prin înfățițarea rapidă și pregnantă a unor stări sufletești trăite nemijlocit de artist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. interjection, lat. interiectio)
1. parte de vorbire neflexibilă care exprimă stări sufleteşti, imită sunete, zgomote etc.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. monologue)
1. scenă dintr-o lucrare dramatică în care vorbește un singur personaj.
2. mică piesă comică recitată de un singur personaj.
3. ~ interior = modalitate specifică prozei de analiză psihologică, în care un personaj introspectează propriile stări sufletești.
4. vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da timp altora pentru replici; soliloc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. sympathetisch)
1. care provoacă stări sufleteşti tainice; sugestiv.