Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. anagogie)
1. elevația sufletului către lucrurile divine.
2. interpretare spirituală și mistică a Scripturilor.
3. interpretare a Scripturii, care se ridică de la sensul literar al textului la cel alegoric şi spiritual.
4. figură de retorică prin care se trece de la particular la general.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anamnèse, gr. anamnesis)
1. (la Platon) explicare a cunoaşterii prin reamintirea ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat într-o existenţă anterioară.
2. rugăciune care se face în timpul unei mise la catolici.
3. totalitatea antecedentelor unei boli, obţinute de medic prin interogarea bolnavului.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. apathie, lat. apathia, gr. apatheia)
1. absență de energie; lipsă de inițiativă; lipsă de interes, indiferență; atitudine pasivă față de tot ce e în jur; indolență, inerție.
2. starea unui suflet care nu reacționează la nicio emoție; impasibilitate.
3. (fil.; la stoici) stare de eliberare deplină a sufletului de orice pasiuni.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. averroïsme)
1. curent în filozofia medievală occidentală având la bază învăţătura lui Averroes, care afirma că materia şi mişcarea sunt veşnice şi nega nemurirea sufletului şi viaţa de apoi.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. balsamique)
1. care conține balsam; parfumat cu balsam sau evocând mirosul de balsam.
2. care ține de balsam, care se referă la balsam; (înv.) balsamiu.
3. care are o proprietate, virtute sau calitate analogă cu cea a balsamului.
4. (medicina) califică un medicament care este utilizat sau care este el însuși un balsam.
5. care calmează mucoasele inflamate și care frânează secrețiile abundente.
6. plantă ~ă = plantă care secretă balsam sau exală un miros plăcut.
7. oțet ~ = tip de oțet cu aromă dulce-acrișoară produs în Italia din must de struguri fiert.
8. (fig.) care vindecă bolile sufletului.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. quiétisme)
1. concepţie etico-religioasă care recomandă contemplaţia mistică, negând importanţa practicii rituale.
2. doctrină mistică, elaborată de Miguel de Molinos în secolul al XVII-lea, care vizează desăvârșirea creștină printr-o stare de liniște pasivă și încrezătoare a sufletului.
3. (prin ext.) orice concepţie care consideră pasivitatea contemplativă ca ideal al vieţii.
4. (prin anal.) atitudine sau stare de indiferență, pasivitate, inacțiune.