Dictionar

Rezultate secundare (Sunet.):

Hipersunet

Parte de vorbire: s.
Origine: (după engl. hypersound)

1. ultrasunet de frecvenţă foarte înaltă.


Infrasunet

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. infra-son)

1. sunet cu o frecvenţă mai mică decât frecvenţele auditive, neputând fi deci perceput de urechea omului.


Sunetist

Parte de vorbire: s.
Origine: (sunet + -ist)

1. tehnician care se ocupă de „sunet”, de componenţa sonoră a emisiunilor de televiziune.


Ultrasunet

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. ultrason)

1. fenomen acustic a cărui frecvenţă depăşeşte frecvenţa maximă corespunzătoare unui sunet.


Accent

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accent, lat. accentus)

1. intonaţie specială a unei silabe dintr-un cuvânt prin mărirea intensităţii vocii.

2. semn grafic care indică această intonaţie.

3. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord.

4. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect.

5. inflexiune afectivă a vocii.

6. (fig.) importanţă.

7. a pune ~ul (pe) = a sublinia, a scoate în relief.


Acomodare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (acomoda)

1. acţiunea de a se acomoda; acomodaţie.

2. ~ vizuală = modificare spontană a curburii cristalinului.

3. (biol.) adaptare individuală care nu afectează decât fenotipul.

4. (lingv.) asimilaţie parţială între două sunete în contact direct.


Acord

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.

2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.

3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.

4. formă de retribuţie a muncii prestate.

5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.

6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.

7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.

8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.


Acorda

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accorder, lat. accordare)

1. a da; a concede; a atribui.

2. a stabili un acord (4) între cuvintele unei propoziţii.

3. a da coardelor, sunetului unui instrument muzical un anumit ton.

4. a sintoniza.


Acusmie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acousmie)

1. halucinaţie auditivă care împiedică perceperea sunetelor.


Acustic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acoustique)

1. adj. referitor la acustică.

2. s. f. ramură a fizicii care studiază natura şi proprietăţile sunetelor.

3. disciplină muzicală care studiază sunetele şi legile perceperii lor.

4. calitate a audiţiei sunetelor într-o încăpere.