Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acoustique)
1. adj. referitor la acustică.
2. s. f. ramură a fizicii care studiază natura şi proprietăţile sunetelor.
3. disciplină muzicală care studiază sunetele şi legile perceperii lor.
4. calitate a audiţiei sunetelor într-o încăpere.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. aerophon)
1. (despre instrumente muzicale) care produce sunetele prin punerea în vibraţie a unei coloane de aer dintr-un tub sau a unor ancii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (afoniza)
1. pierdere a vibraţiilor glotale la sunetele sonore; asurzire.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alphabet, lat. alphabetum)
1. sistem de semne grafice (litere) într-o ordine convenţională, care redau sunetele de bază ale unei limbi.
2. ~ telegrafic = alfabet reprezentând combinaţiile de semnale ale unui cod telegrafic; ~ Braille /brai/ = alfabet convenţional cu semnele în relief pentru nevăzători.
3. (inform.) totalitatea simbolurilor la baza unui limbaj de programare.
4. (fig.) minimum de cunoştinţe (necesare).
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. anémocorde)
1. instrument muzical cu claviatură, la care sunetele sunt produse prin intermediul unui curent de aer care lovește corzile; armoniu cu corzi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. harmonium, germ. Harmonium)
1. instrument muzical cu claviatură, asemănător cu orga, la care sunetele sunt produse de ancii metalice puse în vibraţie de un burduf acţionat prin pedale.