Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accorder, lat. accordare)
1. a da; a concede; a atribui.
2. a stabili un acord (4) între cuvintele unei propoziţii.
3. a da coardelor, sunetului unui instrument muzical un anumit ton.
4. a sintoniza.
Parte de vorbire: s.m. inv.
Origine: (fr., gr. alpha)
1. prima literă a alfabetului grecesc (α, Α), corespunzând sunetului a.
2. ~ şi omega = începutul şi sfârşitul.
3. (fiz.) particulă ~ = particulă din doi protoni şi doi neutroni; radiaţie ~ = radiaţie din particule alfa.
Parte de vorbire: s.m. inv.
Origine: (fr. bêta)
1. inv. a doua literă a alfabetului grecesc (β, Β), corespunzând sunetului b.
2. radiaţie ~ = radiaţia emisă de nucleul izotopilor radioactivi, din electroni.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (bi- + sonic)
1. (despre viteze) de (peste) două ori mai mare decât viteza sunetului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. claritas, fr. clarté)
1. însuşirea a ceea ce este clar; limpezime, puritate.
2. calitate a sunetului sau a vocii de a răsuna distinct.
3. limpezime în gândire, în vorbire; expunere pe înţeles.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. quadrophonie)
1. tehnică de captare și redare a sunetului care folosește patru canale independente și permite reproducerea muzicii și a efectelor sonore cu o impresie accentuată de spațiu; cvadrifonie, tetrafonie.