superioritate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. supériorité, lat. superioritas)

1. însușirea, starea a ceea ce este superior; atitudine a celui care se crede superior.

alveolar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alvéolaire)

1. referitor la alveole; cu alveole.
2. (despre un fenomen) articulat la nivelul alveolelor dinților superiori.

avantaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avantage)

1. folos, profit, beneficiu.
2. situație mai bună, favorabilă.
3. ~ reciproc = principiu de bază în relațiile internaționale potrivit căruia raporturile dintre state trebuie să se întemeieze pe respectarea intereselor lor (inter)naționale, să favorizeze dezvoltarea acestora.
4. superioritate (de situație, de poziție etc.).
5. (tenis) punct marcat de unul dintre jucători când aceștia se află fiecare la 40 de puncte.
6. drept excepțional; privilegiu, favoare.

ceda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. céder, lat cedere)

1. tr. a abandona cuiva un bun, renunțând la dreptul de posesiune.
2. a face o cesiune.
3. intr. a da cuiva dreptate; a-i recunoaște superioritatea.
4. (sport) a se recunoaște învins, a înceta întrecerea.
5. (despre boli, dureri) a se ameliora, a scădea în intensitate.
6. (despre lucruri, elemente de construcție) a nu rezista la apăsare, a se rupe.
7. (despre corpuri, medii) a transfera căldura unui alt corp sau mediu.

cingulum

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. cingulum)

1. formațiune anatomică în formă de cordon.
2. fascicul de fibre situat pe fața internă a emisferelor cerebrale, cu rol important în geneza emoțiilor.
3. proeminență pe fața ovală a incisivilor superiori.

clonus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clonus, gr. klonus)

1. serie de convulsii (1) denotând existența unei leziuni a centrilor nervoși motori superiori.

comparativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. comparatif, lat. comparativus)

1. bazat pe comparație; pentru o comparație.
2. metodă ~ă = metodă de cercetare în lingvistica istorică, constând în reconstituirea faptelor de limbă din trecut, nescrise, prin compararea metodică a unor fapte corespunzătoare de mai târziu din diferite limbi existente; gramatică ~ă = disciplină care studiază, prin comparație, structura gramaticală a limbilor înrudite.
3. (gram.) grad ~ (și s. n.) = formă a adjectivului și a adverbului care exprimă superioritatea, inferioritatea sau egalitatea între mai multe obiecte.