Dictionar

suprafața

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. surfacer)

1. a acoperi cu un strat superficial o piesă, o construcție.
2. a uniformiza suprafața îmbrăcămintei rutiere.
 

suprafață

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. surface)

1. față, parte exterioară a unui corp.
2. întindere delimitată (de teren, de pădure) etc.
3. (mat.) arie limitată de o linie închisă.
 

suprafațare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. suprafața)

1. acțiunea de a suprafața și rezultatul ei.
2. operație de acoperire cu un strat superficial pentru a proteja, finisa sau decora; (prin ext.) stratul obținut prin această operație.
 

abțibild

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Abziehbild)

1. mic desen colorat gumat pe o parte, care se aplică pe o suprafață netedă.
2. (fam.; pl.) nimicuri, mărunțișuri; mici șmecherii.
 

aderență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)

1. legătură, lipire.
2. bridă.
3. (fiz.) forță care menține alăturate două corpuri în contact.
4. (constr.) fenomen de legătură între beton și oțel.
5. (metal.) fenomen de prindere pe suprafața pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.
6. aderare, solidarizare conștientă.
7. (bot.) concreștere intimă și secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obișnuit separate (frunze, petale, antere).
 

adsorbant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adsorbant)

1. corp pe suprafața căruia se fixează o substanță prin absorbție.
 

adsorbție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adsorption)

1. fixare a unei substanțe lichide sau gazoase, într-un strat subțire, pe suprafața unui corp solid.
2. capacitatea părții superficiale a solului de a acumula substanțe solide, lichide și gazoase.
 

aerlift

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. airlift)

1. metodă de explorare a sondelor prin erupție artificială, țițeiul fiind împins la suprafață cu ajutorul aerului comprimat.
2. dispozitiv pentru ridicarea apei, bazat pe diferența de greutate specifică între apă și emulsia de aer din apă.
 

afloriment

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. affleurement)

1. unde rocile, mineralele unui zăcământ din subsol apar la suprafață, datorită eroziunii.