Dictionar

destin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. destin)

1. forță supranaturală care ar hotărî dinainte tot ceea ce se petrece în viața omului;2. soartă, viitor; fatalitate.
 

fatalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fatalité, lat. fatalitas)

1. (în concepții religioase) forță supranaturală, voință divină care hotărăște dinainte mersul lucrurilor și viața oamenilor; soartă, destin, fatum.
2. ceea ce este de neînlăturat, inevitabil.
3. concurs nefericit de împrejurări.
 

fee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fée)

1. ființă feminină supranaturală; zână.
 

fetiș

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fétiche)

1. obiect căruia i se atribuie o forță supranaturală; idol la popoarele aflate pe o treaptă de cultură incipientă.
2. (fig.) idee, principiu care constituie obiectul unei adorații oarbe, nemotivate.
 

geniu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. genius, fr. génie)

1. talent, dispoziție naturală, capacitate creatoare excepțională, a dezvoltării maxime a facultăților umane; persoană astfel înzestrată.
2. caracter specific.
3. spirit, demon, ființă supranaturală care, în credințele celor vechi, veghea asupra soartei unui om.
4. specialitate militară, armă care se ocupă cu executarea lucrărilor de fortificații, drumuri, poduri etc.
 

mana

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mana)

1. (la melanezieni și polinezieni) forță supranaturală impersonală, care ar sălășlui în lucruri, în plante, în animale și în oameni, exercitând o acțiune cauzală.