Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)
1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.
3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.
4. formă de retribuţie a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.
6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. polyphonie)
1. arta şi tehnica suprapunerii armonice a două sau a mai multor părţi vocale ori instrumentale, fiecare păstrându-şi, în ansamblu, individualitatea melodică.
2. halucinaţie auditivă în perceperea mai multor voci inexistente.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. transmodulation)
1. deformare a unui semnal radioelectric datorită suprapunerii unui alt semnal.