Dictionar

Rezultate principale (Suprastructură):

Suprastructură

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr., engl. superstructure)

1. totalitatea elementelor care formează partea utilă a unei construcții.

2. construcție metalică sau de lemn situată deasupra punții superioare a unei nave, unde sunt amplasate încăperile de locuit și de navigație etc.

3. totalitatea ideilor, a teoriilor și a concepțiilor cu caracter ideologic dintr-o anumită formațiune social-economică și a instituțiilor corespunzătoare acestora, generate de baza economică, pe care o reflectă.


Rezultate secundare (Suprastructură):

Bază

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. base, /9/ rus. baza)

1. parte inferioară a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament.

2. distanță între difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonică.

3. electrod corespunzător zonei dintre două joncțiuni ale unui tranzistor.

4. (mat.) număr real, pozitiv și diferit de 1, la care se face logaritmarea.

5. ~ a puterii (unui număr) = număr care se ridică la puterea indicată de exponent.

6. latură a unui poligon sau față a unui poliedru, în poziția cea mai de jos.

7. element fundamental, esențial a ceva (cuvânt, combinație chimică etc.).

8. de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a întemeia, a înființa.

9. totalitatea relațiilor de producție dintr-o etapă determinată a dezvoltării sociale, economice, pe care se înalță suprastructura corespunzătoare.

10. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinată.

11. ~ militară = zonă special amenajată și dotată cu instalații, în care sunt concentrate unități, mijloace și materiale de luptă.

12. ~ sportivă = teren special amenajat și dotat pentru practicarea diferitelor sporturi.

13. substanță chimică cu gust leșietic, care albăstrește hârtia de turnesol și care, în combinație cu un acid, formează o sare; substanță care poate fixa protonii eliberați de un acid.


Comandă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commande)

1. ordin, dispoziţie, poruncă.

2. ton de ~ = ton poruncitor.

3. conducere a unei unităţi militare.

4. post de ~ = loc unde stă comandantul trupelor şi de unde transmite comanda operaţiilor.

5. ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultană a unei mişcări.

6. acţiune de comandare a unui sistem tehnic.

7. echipamentul necesar efectuării ei.

8. dublă ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloţi acţioneze comenzile.

9. (inform.) instrucţiune, parte integrantă a informaţiei transmise calculatorului de către utilizator.

10. cerere de marfă adresată unui furnizor, lucrare cerută unui meseriaş, unui antreprenor etc.

11. marfa comandată.

12. de ~ = executat după indicaţiile clientului.

13. (mar.) suprastructură pe o navă în care se află timoneria, camera hărţilor, cabina comandantului etc.

14. parâmă subţire (saulă) cu care se înfăşoară capătul unei parâme groase, împiedicându-i despletirea.


Dunetă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. dunette)

1. suprastructură situată în partea din spate a unei nave, care merge de la un bord la altul și în interiorul căreia sunt amenajate cabinele ofițerilor sau ale pasagerilor.

2. mică punte deasupra punții principale la pupa unei nave.


Formaţiune

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. formation, lat. formatic)

1. complex de straturi din scoarța Pământului depuse într-o anumită perioadă geologică.

2. ~ social-economică = categorie a materialismului istoric ce desemnează o treaptă istorică a dezvoltării societății, caracterizată printr-un nivel determinat al forțelor de producție, prin relațiile de producție corespunzătoare acestora și o suprastructură generată de aceste relații.

3. așezare a militarilor (sau a subunităților militare) în cadrul unei unități în vederea executării unei misiuni.


Insulă

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. insula)

1. suprafață de pământ mai mică decât un continent, mărginită din toate părțile de apă.

2. ~ plutitoare = formație compactă de rădăcini și ramuri rupte, care plutește pe un curs de apă; plaur.

3. suprafață (triunghiulară) la ramificații de drumuri la delimitarea benzilor de circulație către diferite direcții.

4. suprastructură a unui portavion.


Ruf

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. rouf, engl. roof)

1. suprastructură care ocupă o parte din lăţimea unei nave şi unde sunt amenajate încăperi pentru echipaj şi pentru navigaţie.

2. punte care ocupă parţial lăţimea navei.