Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. suprême, lat. supremus)
1. care este mai presus de toate; care este cel mai bun, cel mai mare.
2. care ocupă primul loc într-o ierarhie a valorilor sau a puterilor.
3. care are gradul, rangul cel mai înalt.
4. care iese în evidență, care excelează într-un domeniu, o activitate etc.
5. care vine ultimul (ex. momentul ~).
8. (antonime) infim, inferior.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. suprématie)
1. superioritate absolută; poziţie dominantă; preponderenţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. suprematizm)
1. grupare abstracţionistă în pictura rusă a celui de-al doilea deceniu al sec. XX şi teorie estetică care susţine supremaţia sensibilităţii „pure”, exprimată prin acţiunea formelor geometrice şi a culorii asupra simţurilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antinomisme, germ. Antinomismus)
1. tendinţă de negare a legilor sau legalităţii.
2. (teol.) doctrină care propovăduieşte, în numele supremaţiei graţiei, indiferenţa faţă de legi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aréopage, lat. areopagus)
1. tribunal suprem în Atena antică.
2. (fig.) adunare de jurişti, oameni de stat, de ştiinţă, de litere etc. reuniţi pentru a examina o problemă foarte importantă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. archistratège, gr. arkhistrategos)
1. (în Grecia antică) comandant suprem al armatei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ataraxie)
1. stare de linişte sufletească, liberă de griji şi temeri, urmărită ca ţel suprem de mai multe şcoli filozofice.
2. (med.) stare patologică de pasivitate a unui organ, a unei funcţii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. aulicus)
1. tribunal suprem al vechiului Imperiu German.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aulique, lat. aulicus)
1. de curte; rafinat, elegant.
2. consiliu ~ = tribunal suprem în Imperiul Romano-German; consilier ~ - sfetnic la curtea Habsburgilor.