OK
X
SUR-
Parte de vorbire:
prefix
Etimologie: (fr. sur-)
1.
„superior,
în
exces,
neașteptat”.
sura
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (lat. sura)
1.
(anat.)
partea
musculoasă
posterioară
a
piciorului
inferior;
pulpa
piciorului.
surâde
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după fr. sourire)
1.
a
zâmbi.
2.
(fig.)
a-i
fi
favorabil.
3.
a-i
plăcea
mult.
surâdere
Parte de vorbire:
s.f. (învechit)
Etimologie: (surâde)
1.
râs
ușor,
fără
sunete,
exprimat
numai
prin
destinderea
buzelor;
surâs.
2.
(var.)
suridere.
surah
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. surah)
1.
țesătură
ușoară
de
mătase,
din
India.
sural, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. sural)
1.
(anat.)
care
se
referă
la
gambă
(sau
la
mușchii
gambei).
abatere
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (abate)
1.
acțiunea
de
a
(se)
abate
și
rezultatul
ei.
2.
îndepărtare,
deviație
de
la
direcția
inițială
sau
normală.
3.
(fig.)
îndepărtare
de
la
o
normă,
de
la
o
linie
de
conduită,
de
gândire
etc.
4.
(jur.)
încălcare
a
unei
dispoziții
cu
caracter
administrativ
sau
disciplinar.
5.
(tehn.)
diferența
dintre
valoarea
efectivă
sau
valoarea-limită
admisă
a
unei
mărimi
și
valoarea
ei
nominală.
6.
(tehn.)
diferența
dintre
dimensiunea
reală
și
cea
proiectată
a
unei
piese.
7.
(mar.)
operația
de
întoarcere
intenționată
a
prorei
unei
nave
într-o
anumită
direcție.
8.
(econ.)
~
fiscală
=
parte
procentuală
din
venit,
care
este
scutită
de
impozit.
9.
(econ.)
~
monetară
=
factor
de
natură
inflaționistă
care
se
caracterizează
prin
creșterea
mai
rapidă
a
masei
monetare
în
raport
cu
masa
bunurilor
și
serviciilor,
manifestată
prin
majorări
ale
prețurilor
și
scăderea
puterii
de
cumpărare
a
unei
monezi.
10.
(compus)
~-standard
=
indicator
de
măsurare
a
dispersiei
valorilor
unei
variabile
aleatorii.
11.
(gram.)
excepție.
12.
(înv.;
loc.
subst.)
~
de
la
vorbă
=
digresiune.
13.
(loc.
subst.)
~
de
la
regulă
=
excepție.
14.
culcare
pe
pământ;
doborâre.
15.
(fig.)
deprimare.
aberant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. aberrant, lat. aberrans)
1.
care
constituie
o
aberație;
care
se
abate
de
la
normă,
de
la
tiparul
normal;
care
diferă
de
normal.
2.
(bot.)
care
diferă
sau
se
abate
de
la
tip.
3.
care
contravine
logicii
sau
adevărului;
(prin
ext.)
absurd.
aberație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)
1.
abatere
de
la
normal
sau
corect;
(prin
ext.)
idee,
noțiune,
comportament;
aberanță;
absurditate.
2.
(biol.)
abatere
de
la
tipul
normal
al
speciei.
3.
(bot.)
abatere
importantă
față
de
tip;
formă
rezultată
pe
cale
de
mutație.
4.
(fiz.)
formare
a
unei
imagini
produse
într-un
sistem
optic.
5.
~
cromozomială
=
modificare
a
numărului
de
cromozomi
caracteristici
speciei.
6.
~
cromatică
=
defect
al
imaginilor
produse
de
lentile,
constând
în
formarea
de
irizații
pe
marginea
imaginilor.
7.
unghi
format
de
direcția
adevărată
și
de
cea
aparentă
din
care
este
văzut
un
astru
de
pe
Pământ.
8.
(var.)
(înv.)
aberațiune.
9.
(antonim)
normalitate.
aberometru
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. aberromètre, cf. lat. aberrare „a se îndepărta” + gr. metron „măsură”)
1.
(oftalmologie)
instrument
pentru
măsurarea
aberației
vizuale.
ablastie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. ablastie)
1.
(biol.)
nedezvoltare
sau
dispariție
completă
a
unui
organ.
2.
(chir.)
măsuri
de
evitare
a
contaminării
plăgii
cu
celule
tumorale.
abracadabrant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. abracadabrant)
1.
cu
totul
neobișnuit;
surprinzător,
uluitor,
extraordinar;
ciudat,
bizar.