Rezultate secundare (Sus;):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. assus)
1. partea detaşabilă a formularelor dintr-un chitanţier etc.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. crésus; cf. Cresus, rege antic al Lydiei, faimos prin bogățiile sale)
1. om foarte bogat (om opulent ca și Cresus).
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (germ. Durchschuss)
1. (tipografie) linie de plumb mai puțin înaltă decât literele, folosită la spațierea liniilor de text; interlinie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. lapsus)
1. incapacitate momentană de a-şi aminti ceva.
2. eroare accidentală în cursul vorbirii sau scrierii, folosirea unui cuvânt în locul altuia, datorită oboselii, emoţiei, neatenţiei etc.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. numerus clausus)
1. categorie de persoane admise în număr limitat într-o funcţie, într-un grad, conform unei legi, unei decizii a autorităţii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (sus + citat)
1. citat mai înainte, pomenit în cele spuse sau scrise înainte.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abioseston)
1. (biologie) mulțimea particulelor detritice suspendate în apă (sărată sau dulce); totalitatea componentelor moarte dintr-un seston; seston abiotic; tripton.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (lat. abjudicare)
1. (jur.) a suspenda printr-o sentinţă judecătorească.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abolitionnisme)
1. mişcare politică apărută la sfârşitul sec. XVIII în S.U.A., care susţinea desfiinţarea sclavajului.
2. curent de opinie care susţine necesitatea abolirii unor relaţii sociale, a unui regim politic, unei pedepse.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. abolitionniste)
1. I. legat de aboliționism.
2. care este în favoarea abolirii sclaviei, pedepsei cu moartea etc.
3. II. partizan al aboliționismului.
4. persoană care susține desființarea unei anumite instituții sau practici.
Parte de vorbire: adj., s.n. (pl. -e), s.m. (pl. -i)
Origine: (fr. abrasif)
1. (corp, material dur) care are proprietatea de a roade prin frecare.
2. (material) care, sub formă de granule, are însușirea de a tăia așchii dintr-un corp metalic sau ceramic.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. abrutir)
1. tr., refl. a face să-şi piardă, a-şi pierde însuşirile umane; a (se) îndobitoci; a (se) dezumaniza.