Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. suspect, lat. suspectus)
1. care inspiră neîncredere, bănuieli.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. suspecter)
1. a bănui pe cineva de ceva (rău).
2. a se îndoi de ceva, a pune la îndoială; suspiciona.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (suspecta + -bil, cf. engl. suspectable)
1. care poate trezi suspiciuni.
2. care poate fi suspectat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (suspecta)
1. acțiunea de a suspecta și rezultatul ei; bănuire.
2. presupunere că cineva a făcut ceva (rău).
3. neîncredere.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (suspecta)
1. care este bănuit de ceva; suspect.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. suspectio)
2. presupunere că cineva a făcut ceva (rău).
3. opinie care atribuie cuiva acte sau intenții blamabile.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. dubiosus)
1. suspect; îndoielnic, nesigur.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. équivoque, lat. aequivocus)
1. adj. care poate fi interpretat în mai multe feluri; neprecis, neclar, confuz.
2. cu două sau mai multe înţelesuri.
3. (despre atitudine, purtare etc.) îndoielnic, ambiguu, suspect.
4. s.n. cuvânt, propoziție cu dublu sens, dintre care unul este adesea obscen, grosolan.
5. ambiguitate.
6. (telec.) măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor prin canale, reprezentând cantitatea de informație care rămâne netransmisă.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. gigolo)
1. s. m. bărbat tânăr întreținut de o femeie mai în vârstă decât el.
2. tânăr elegant, dar cu moravuri dubioase.
3. adj. de o eleganță suspectă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. individu, lat. individuus)
1. persoană considerată izolat în raport cu colectivitatea; ins.
2. (peior.) om necunoscut, suspect.
3. fiinţă animală sau vegetală privită aparte, în raport cu specia căreia îi aparţine.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. interlope)
1. rău famat, dubios, suspect, echivoc.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. méfier)
1. a nu avea încredere (în); a pune la îndoială, a suspecta.