Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. souverain, lat. superanus)
1. adj. suprem, absolut, care este în cel mai înalt grad.
2. care se află deasupra tuturor, cu o mare autoritate; care deţine autoritatea supremă.
3. s. m. f. monarh, rege, împărat.
4. (fig.) cel care poate dispune liber de soarta şi de acţiunile sale.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. souverainisme)
1. (Europa) opțiune politică bazată pe apărarea suveranității fiecărei țări, spre deosebire de doctrinele care susțin o mai mare integrare europeană.
2. (Canada) opțiune politică conform căreia Quebecul ar trebui să devină o țară suverană; mișcare care susține suveranitatea Quebecului.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. souverainiste)
1. I. care se referă la suveranitate ca opțiune politică (ex. discursul ~).
2. (Europa) care se referă la suveranism ca opțiune politică, spre deosebire de doctrinele care susțin o mai mare integrare europeană.
3. II. susținător al unei Europe alcătuite din națiuni suverane (ex. ~ul italian).
4. (Canada) partizan al suveranității Quebecului (ex. suveraniștii din Quebec).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. souveraineté)
1. calitatea de a fi suveran; putere supremă, independenţă a unui stat în relaţiile internaţionale.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abdiquer, lat. abdicare)
1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.
2. a abandona puterea suverană; a renunţa la tron, la un drept.
3. (fig.) a renunţa la ceva, a se resemna.
4. a renunţa la o activitate din cauza greutăţilor întâmpinate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agression, lat. aggressio)
2. folosire a forţei armate de către un stat sau o coaliţie de state împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale şi independenţei politice a unui alt stat.
3. atac asupra persoanelor sau bunurilor.
4. acţiune exterioară care primejduieşte echilibrul şi integritatea unui sistem viu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allégeance)
1. obligaţie de fidelitate şi supunere faţă de o naţiune, de un suveran.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apanage)
1. domeniu funciar sau venit acordat de suverani pentru întreţinerea unor membri ai familiei domnitoare.
2. bun material sau spiritual care aparţine exclusiv cuiva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bouffon)
1. s. m. personaj comic îmbrăcat caraghios, la curtea suveranilor sau a seniorilor feudali pentru a-i distra cu glume, strâmbături etc.; măscărici.
3. (peior.) om care stârneşte râsul prin glume, gesturi caraghioase etc.
4. adj. comic, caraghios, grotesc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bulle, lat. bulla)
1. (la romani) medalion rotund de aur purtat la gât de copiii din familiile senatoriale sau ecvestre.
2. (ant. şi evul mediu) pecete de metal, bombată, care se ataşa unui act pentru a-l autentifica; act oficial emis de papă sau de un suveran.