Dictionar

sălbăticește

Parte de vorbire:  adv. (învechit)  
Etimologie: (sălbatic + -ește)

1. ca un sălbatic; brutal, crud, violent.
2. (în forma „sălbătăcește”) cu mare viteză sau cu impetuozitate.
3. (var.) (înv.) sălbătăcește, (înv.) selbătăcește.
 

aviar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aviaire)

1. care se referă la păsări (mai ales la păsările de curte), la reproducerea sau la patologia lor.
2. (med. vet.) gripă ~ă = orice formă de gripă cauzată de un virus gripal de tip A (și 16 subtipuri cunoscute, cum ar fi H5N1), adaptat la păsările sălbatice și domestice, dar care poate afecta și alte animale, uneori și oamenii.
 

bestiar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. bestiarius, fr. bestiaire)

1. s. m. cel care lupta cu fiarele sălbatice în arenele amfiteatrelor romane, în circuri.
2. s. n. loc în care sunt închise animale sălbatice.
 

bezoar

Parte de vorbire:  I. s.n., II. s.m.  
Etimologie: (I. fr. bézoard, II. engl. bezoar [ibex])

1. I. concreţiune calculoasă formată din resturi vegetale sau din păr, în tubul digestiv al unor patrupede.
2. II. specie de capre sălbatice din munții stâncoși din Creta, din Asia Mică și din Caucaz.
 

bucanier

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. boucanier)

1. denumire dată coloniştilor francezi din America, din sec. XVII, care se ocupau cu vânătoarea de vite cornute sălbatice.
2. pirat, aventurier.
 

cincila

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. chinchilla)

1. (zool.) animal din ordinul rozătoarelor, de mărimea unui cobai, a cărui blană este foarte apreciată; include două specii sălbatice rare care trăiesc în America de Sud și o formă domestică.
2. (var.) şinşilă.
 

domptor, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. dompteur)

1. cel care dresează; (circ) cel care îmblânzește animalele sălbatice, sau orice animal nedomestic; dresor.