Dictionar

sărman, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (bg., sb. siromah)

1. lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărac.
2. (exprimă o stare afectivă, de obicei compătimire, față de cineva sau de ceva) biet, sărac, nenorocit.
3. (reg.) orfan.
4. (var.) (reg.) săriman, sârman, siriman.
 

șarmant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. charmant)

1. care are farmec, care place extrem de mult, care exercită o atracție puternică asupra simțurilor, afectivității sau spiritului; fermecător, încântător.
 

acerb, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acerbe, lat. acerbus)

1. care caută să rănească (vorbind despre un ton, un cuvânt, o remarcă); care critică cu răutate; îndârjit, înverșunat, necruțător.
2. (antonime) agreabil, șarmant.
 

indigent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. indigent, lat. indigens)

1. care trăiește în indigență; care este foarte sărac; nevoiaș, sărman.
2. (antonime) bogat, opulent.
 

mizer, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. miser, it. misero)

1. care se află într-o situație (materială) foarte proastă; sărman, nenorocit.
2. care manifestă sărăcie extremă; în stare de mare sărăcie.
3. vrednic de milă; (prin ext.) sărac, sărăcăcios.
4. (antonime) bogat, îmbelșugat, abundent.
 

repugnant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. répugnant)

1. care repugnă, care inspiră repugnanță, aversiune; dezgustător, respingător.
2. (antonime) ademenitor, seducător, șarmant, tentant.
 

seducător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (seduce + -ător)

1. adj., s. m. f. (cel) care seduce; fermecător; încântător, șarmant.
2. ademenitor; înșelător.
3. s. m. bărbat care săvârșește o seducție.
 

șocant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. choquant)

1. care șochează; care provoacă un șoc.
2. care ofensează prin imoralitate, lipsă de decență sau nepotrivire.
3. (antonime) pertinent, șarmant.