Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fumage)
1. tehnică în pictura suprarealistă prin trecerea unei flăcări peste unele porţiuni ale tabloului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. jeton)
1. fisă.
2. ~ de prezență = a) fisă cu care se marchează prezența la un consiliu de administrație al unei societăți și pe baza căreia se încasează o sumă ca remunerație; (p. ext.) suma încasată; b) fisă, placă de metal care se așază la tabloul de pontaj de la poarta întreprinderii.
3. piesă mică de carton, lemn sau plastic, pătrată, pe care sunt desenate imagini diferite, în jocurile didactice de cunoaștere a mediului înconjurător.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. période, lat. periodus, gr. periodos)
1. interval de timp în cursul căruia se desfășoară sau după care se repetă un fenomen; fază, epocă.
2. (fiz.) ~ de înjumătățire = perioadă în care se descompune jumătate dintr-o cantitate de element radioactiv; (chim.) ~ de inducție = durată de timp după care o reacție în lanț începe să se desfășoare cu viteza corespunzătoare condițiilor respective; (bot.) ~ de vegetație = interval de timp în care plantele își desăvârșesc întreg ciclul biologic.
3. subdiviziune a timpului geologic mai mică decât era.
4. frază amplă și complexă sau reunirea de mai multe fraze care formează un ansamblu armonios și unitar.
5. mică construcție muzicală bine închegată, din două fraze în relație de întrebare-răspuns.
6. (chim.) șir orizontal în tabloul periodic al elementelor.
7. (mat.) cel mai mic număr adăugat argumentului unei funcții numerice care nu schimbă valoarea funcției.
8. grup de cifre care se repetă indefinit într-o fracție zecimală.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. périodique, lat. periodicus, gr. periodikos)
1. care revine, se repetă cu regularitate la anumite perioade.
2. care se referă la perioadă, privitor la perioadă.
3. (chimie) sistem ~ (al elementelor) = (mod de) clasificare a elementelor chimice după proprietățile lor (masă atomică, număr atomic).
4. (chimie) tabloul (sau tabelul) ~ al elementelor = tabel în care figurează elementele chimice dispuse potrivit sistemului periodic.
5. (fizică) care se reproduce identic la intervale egale de timp.
6. (fizică) mișcare ~ă = mișcare a unei particule care, după un anumit interval de timp, revine la aceeași stare de mișcare.
7. (igienă) care este folosit de femeie în timpul menstruației sale (ex. absorbante ~e).
8. (mat.) fracție ~ă = fracție zecimală în care, după virgulă, aceleași cifre se repetă la infinit în aceeași ordine.
9. (mat.) funcţie ~ă = funcţie care admite o perioadă.
10. (patol.) care implică accese regulate.
11. (presă) publicație ~ă (și substantivat) = publicație care apare la intervale regulate, la date fixe.
12. (presă) constituit de acest gen de publicații (ex. presă ~ă).
13. (versif.) vers periodic = hexametru care cuprinde o alternanță de dactili și spondee.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. réalisme)
1. curent în filozofia scolastică care susținea că noțiunile generale ar avea o existență reală, obiectivă, precedând existența lucrurilor individuale.
2. concepție care recunoaște că lumea este o realitate independentă de subiectul cunoscător.
3. ~ critic = denumire a mai multor curente din filozofia contemporană care recunosc realitatea lumii externe, dar interpun între subiect și obiect „datul” sau „esențele”, ajungând la concluzii agnostice sau idealist-obiective; ~ naiv = materialismul spontan al vieții cotidiene, convingerea izvorâtă din practica vieții, potrivit căreia lucrurile există independent de conștiința omenească și se reflectă în ea.
4. curent în artă și literatură care promovează înțelegerea adâncă și redarea realității obiective în trăsăturile ei tipice; orientare, tendință generală a artei din toate timpurile de a reflecta veridic realitatea.
5. noul ~ = curent artistic mărturisind predilecție pentru folosirea nemijlocită a obiectelor aflate în preajma artistului (afișe decupate, fragmente de fotografii sau texte, tuburi de culoare etc.), care se aplică prin lipire pe tabloul-obiect.
6. atitudine care ține seama de realitate, simț al realității.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. transuranisch, engl. transuranic)
1. (despre elemente chimice) situat în tabloul periodic al elementelor dincolo de uraniu, fiind obţinut artificial prin bombardarea atomilor altor elemente; transuran, transuranian.