tact

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Takt, fr. tact)

1. simț tactil, pipăit.
2. măsură, cadență ritmică (în muzică, mișcare, dans etc.).
3. simț al măsurii, manieră deosebit de grijulie și de atentă în comportarea cuiva.
4. (p. ext.) pricepere, abilitate.

contact

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contact, lat. contactus)

1. atingere nemijlocită între două corpuri, piese, organe de mașini, forțe etc.
2. piesă la deschiderea și închiderea unui circuit electric.
3. apropiere între oameni; legătură, relație.
4. a lua ~ (cu cineva) = a ajunge în imediata apropiere a cuiva.

tacta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după germ. taktieren)

1. (muz.) a indica diverși timpi ai măsurii prin gesturi ale mâinii, conform unei scheme speciale.

tactic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. tactique)

1. adj. referitor la tactică; conform cu o anumită tactică.
2. s. f. arta organizării și conducerii acțiunilor de luptă ale trupelor.
3. mod de folosire a diferitelor forme și mijloace ale luptei revoluționare într-o perioadă relativ scurtă, pentru realizarea obiectivului fundamental strategic, în funcție de împrejurările social-politice concrete.
4. (fig.) mod de acțiune; totalitatea mijloacelor folosite de cineva pentru a izbuti într-o acțiune.

tactician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. tacticien)

1. specialist în probleme de tactică; (înv.) tactic.
2. cel care știe să manevreze cu finețe pentru a ajunge la rezultat.

tactil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. tactile, lat. tactilis)

1. referitor la pipăit; perceput prin pipăit.

tactism

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT tactismus; taxis; taxismus
2. FR tactisme
3. EN tactism
4. DE Taktismus
5. RU тaктизм
6. HU taktizmus, külső ingerek következtében bekövetkező szabad mozgások

ablativ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcție sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziție circumstanțială, dintr-un substantiv (sau pronume) și un participiu în ablativ.

abocluzie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + ocluzie; cf. lat. ab „îndepărtat de...”, occlusio, -onis „închidere”)

1. (med.) dentiție în care dinții arcadei superioare (maxilarul superior) și ai arcadei inferioare (mandibula) nu se află în contact.
2. lipsă de contact între dinții arcadei inferioare și cei ai arcadei superioare.

acantestezie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acanthesthésie)

1. tulburare a sensibilității tactile constând în senzația de furnicare, de înțepături.
2. senzație de înțepături, fără să existe vreun stimul funcțional.

acomodare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (acomoda)

1. acțiunea de a se acomoda; acomodație.
2. ~ vizuală = modificare spontană a curburii cristalinului.
3. (biol.) adaptare individuală care nu afectează decât fenotipul.
4. (lingv.) asimilație parțială între două sunete în contact direct.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.

act

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. acte, lat. actum)

1. manifestare a unei activități; acțiune, faptă.
2. a face ~ de prezență = a apărea undeva, obligat sau din politețe.
3. document, înscris oficial.
4. ~ de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, bază la dezbaterile unui proces.
5. diviziune a unei opere dramatice.
6. ~ sexual = împreunare sexuală între doi indivizi; contact sexual.