Dictionar

talent

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. talent, lat. talentum)

1. aptitudine, capacitate particulară, abilitate, naturală sau dobândită, de a reuși în societate, într-o activitate dată sau într-un anumit domeniu; (prin ext.) cel care are o asemenea aptitudine.
2. vânător de ~e = persoană însărcinată cu recrutarea persoanelor ale căror talente sau abilități sunt foarte greu de găsit.
 

antitalent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (anti- + talent)

1. persoană lipsită de talent, de îndemânare.
 

pseudotalent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (pseudo- + talent)

1. fals, pretins talent.
 

talentat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (talent + -at)

1. (cel) care are talent; înzestrat, dotat.
 

aed

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. aède, gr. aoidos)

1. (în Grecia antică) poet-cântăreț care își recita propriile-i versuri în acompaniament de liră.
2. (prin ext.) scriitor talentat.
 

antitalent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (anti- + talent)

1. persoană lipsită de talent, de îndemânare.
 

antitehnic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (anti- + tehnic)

1. care este împotriva tehnicii.
2. (despre oameni) lipsit de talent tehnic; atehnic.
 

aplicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. application, lat. applicatio)

1. punere în practică; aplicare.
2. punct de ~ = punct în care se exercită o forță asupra unui corp; școală de ~ = instituție școlară atașată pe lângă o instituție de pregătire a cadrelor, în care se face practică pedagogică.
3. (mil.) formă de pregătire a comandamentelor și trupelor prin rezolvarea unor situații de luptă ipotetice.
4. (fig.) aptitudine, talent.
 

artist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. artiste, it. artista)

1. persoană înzestrată cu aptitudini și talent, care lucrează într-un anumit domeniu al artei.
2. persoană cu aptitudini deosebite în meseria sa.
3. actor.
 

artistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. artistique)

1. referitor la artă, de artă.
2. (și adv.) făcut cu artă, cu talent.