Dictionar

talisman

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. talisman)

1. obiect din metal, piele etc. purtând semne, simboluri și cărora li se atribuie virtuți magice de putere și/sau protecție; amuletă.
 

talismanic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. talismanique)

1. care aparține talismanului, care evocă un talisman; în formă de talisman.
2. care are puterea unui talisman; (prin ext.) care are putere magică, supranaturală.
 

abraxas

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abraxas)

1. cuvânt mistic la gnostici, scris mai ales pe amulete; (prin ext.) amuletă, talisman.
2. var. abrasax.
 

amuletă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amulette, lat. amuletum)

1. obiect mic căruia i se atribuie, magic, o putere de protecție, vindecare etc.; talisman, fetiș.
 

apotropeu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (gr. apo-tropaion)

1. talisman sau orice mijloc folosit în magie pentru îndepărtarea spiritelor rele.
 

filacteră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. phylactère, lat. phylacterium, gr. phylakterion)

1. denumire dată de cei vechi amuletelor, talismanelor pe care le purtau asupra lor.
2. fâșie de pergament pe care se scriau versete biblice, la vechii evrei.
3. inscripție în formă de banderolă (pe monumente).
4. figură heraldică înfățișată ca o foaie cu marginile răsucite.
 

pentaclu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pentacle)

1. talisman în formă de pentagramă.
 

porte-bonheur

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. porte-bonheur)

1. obiect considerat ca aducător de noroc celui care-l poartă; amulet, talisman.