Dictionar

tanc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. tank, germ. Tank)

1. autovehicul de luptă blindat și înarmat puternic, cu roțile pe șenile.
2. rezervor, din tablă de oțel, etanș, pentru diferite lichide.
3. vagonet metalic de o tonă.
4. cutie de plastic specială în care se developează filme fotografice; doză2 (3).
 

aerotanc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. aerotank)

1. construcție pentru epurarea biologică a apelor.
 

antitanc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antitank)

1. inv. împotriva tancurilor; anticar1.
 

diptanc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. deeptank)

1. tanc special de balast, amplasat la centrul navelor mari pentru a asigura stabilitatea și asieta acestora.
 

supertanc

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. supertanker)

1. navă-cisternă foarte mare pentru transportul petrolului; superpetrolier.
 

tanchetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tanquette)

1. tanc mic, cu blindaj ușor.
 

tanchist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tankiste, germ. Tankist)

1. militar dintr-o unitate de tancuri.
 

actinie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actinie)

1. animal marin inferior, din încrengătura celenteratelor, cu gura înconjurată de tentacule frumos colorate, fixat pe stânci; anemonă-de-mare.
 

actofite

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. actophytes)

1. plante de litoral (stâncos).
 

amfibiu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amphibie)

1. adj., s. m. f. (animal, plantă) cu viață terestră și acvatică.
2. (despre autovehicule) adaptat pentru a se deplasa și pe apă.
3. s. n. avion de tip vechi, capabil atât să aterizeze cât și să amerizeze.
4. (și s. f.) automobil, tanc special pentru a se deplasa atât pe uscat cât și pe apă.
 

anticar (1)

Parte de vorbire:  adj. invar.  
Etimologie: (după fr. antichar)

1. care se opune acțiunii vehiculelor blindate, care dăunează vehiculelor blindate; antitanc.
 

antitanc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antitank)

1. inv. împotriva tancurilor; anticar1.
 

apexită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apexite)

1. osteită a vârfului stâncii temporalului.
2. inflamație a porțiunii apexiene a dintelui.