tangenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (tangent)

1. a atinge tangent.
2. a scăpa prin tangență, a schimba brusc subiectul.

tangență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tangence)

1. poziție, stare a două figuri geometrice tangente.
2. linie de ~ = linie de-a lungul căreia două suprafețe sunt tangente; punct de ~ = punct în care două linii sau suprafețe sunt tangente.
3. atingere, legătură, contact.
4. (fig.) relație trecătoare.

cotangentă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cotangente)

1. funcție trigonometrică a unghiului complementar.

subtangentă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. sous-tangente)

1. (mat.) segment determinat de proiecția ortogonală pe axa absciselor a unui punct de pe o curbă plană și de intersecția tangentei la curbă în acel punct cu axa absciselor.

inflexional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inflexionnel)

1. referitor la inflexiune.
2. (mat.) tangentă ~ă = tangentă a unei curbe în punctul de inflexiune.

normal, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. normal. lat. normalis, it. normale)

1. adj. firesc, comun, obișnuit.
2. (despre oameni) sănătos (fizic și psihic).
3. conform unor norme.
4. (despre mărimi) cu valoare apropiată de cea întâlnită frecvent.
5. (chim.) concentrație ~ă = cantitatea de substanță conținută într-o soluție, exprimată în echivalenți-gram la litru de soluție.
6. (mat.) secțiune ~ă = secțiune realizată cu un plan care conține normal într-un punct dat la suprafața secționată.
7. școală ~ă (și s. f.) = școală în care se pregătesc învățătorii.
8. s. f. dreaptă perpendiculară dusă pe tangenta la o curbă în punctul de contact.
9. media elementelor meteorologice, calculată dintr-un șir de ani de referință.

osculație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. osculation)

1. (mat.) contact mai strâns decât contactul de tangență, între curbe sau suprafețe.
2. distrugere a unei porțiuni de interfluviu îngust, între două lunci, prin eroziunea laterală a valurilor.

pantă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pente)

1. înclinare, povârniș al unui teren, al unei suprafețe; declivitate.
2. (mat.) unghi format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă sau cu un plan orizontal.
3. ~a unei drepte = tangentă trigonometrică a unghiului făcut de o dreaptă cu axa absciselor.

rebrusment

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rebroussement)

1. schimbare a direcției traseului unei căi ferate, metrou sau tramvai, astfel încât cele două ramuri ale traseului să aibă o tangentă comună în punctul de schimbare a direcției.
2. întoarcere bruscă a direcției catenelor muntoase.

tangenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (tangent)

1. a atinge tangent.
2. a scăpa prin tangență, a schimba brusc subiectul.