Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. aparté)
1. (teatru) monolog sau scurtă replică teatrală care nu este auzită de celelalte personaje din scenă, ci doar de spectatori.
2. (prin ext.) conversație secretă; convorbire între patru ochi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (demonstrativ + -itate)
1. atitudine teatrală manifestată prin preocuparea continuă de atragere a atenţiei anturajului asupra propriei persoane.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. illustration, lat. illustratio)
1. imagine, desen etc. care accentuează, explică sau completează un text.
2. ~ muzicală = însoţire a unei lecţii, a unui curs de fragmente muzicale; fond muzical care însoţeşte o reprezentaţie teatrală, o evocare literară etc.; coloana sonoră a unui film.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. miracolo, lat. miraculum, fr. miracle)
1. eveniment, întâmplare contrară legilor naturii, inexplicată raţional; minune.
2. reprezentaţie teatrală din evul mediu cu subiect religios sau istoric, în care intervin elemente ale miraculosului creştin.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Operette, it. operetta, fr. opérette)
1. reprezentaţie teatrală cu acompaniament de orchestră, în care replicile cântate alternează cu dialoguri vorbite.
2. teatru consacrat acestui gen de reprezentaţii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. pantomime, /II/, it. pantomimo, germ. Pantomime)
1. s. m. actor de pantomimă; mim.
2. s. f. exprimare a ideilor şi sentimentelor prin mimică sau prin gesturi.
3. reprezentaţie teatrală de acest gen; scenariul unei astfel de reprezentaţii.