Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adaptabilité)
1. capacitatea de adaptare la situații sau medii noi.
2. capacitatea unui sistem, a unei regiuni sau a unei comunități, de a-și ajusta mecanismele și structura pentru a ține cont de schimbările reale, potențiale sau presupuse de mediu.
3. capacitatea unei organizații sau a unui individ de a se adapta la noile tehnologii, noile condiții de piață și noile moduri de lucru.
4. (antonime) inadaptabilitate, neadaptabilitate.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. engl. bioengineering)
1. disciplină care aplică principiile ingineriei de proiectare și analiză sistemelor biologice și tehnologiilor biomedicale.
2. ansamblu de metode de lucru prin care se manipulează materialul genetic la nivel molecular și celular; inginerie genetică.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cognitif)
1. care se referă la cunoaștere; care este capabil de cunoaștere.
2. (psihologie aplicată) care se referă la mijloacele și mecanismele de dobândire a cunoștințelor.
3. test ~ = test de cunoștințe sau de eficiență (spre deosebire de testul de aptitudini).
4. (lingvistică) funcție ~ă = funcția de comunicare care se traduce în limbaj prin fraza asertivă folosită pentru a informa, pentru a face cunoscut un gând unui interlocutor; funcție referențială a limbajului.
5. psihologie ~ă = studiul științific al proceselor mentale precum atenția, utilizarea limbajului, memoria, percepția, rezolvarea problemelor, creativitatea și raționamentul; psihologia cunoașterii.
6. (psihologie) tulburare ~ă = termen care desemnează o tulburare mintală care afectează în special și în principal memoria.
7. (psihologie) disonanță ~ă = disconfort mental cauzat de două cogniții ireconciliabile.
8. bulă ~ă = limitarea conexiunilor sociale ale unei persoane prin cultura sa și informațiile accesibile acesteia prin intermediul noilor tehnologii.
9. hartă ~ă = diagramă care permite de a reprezenta vizual și de a urma calea asociativă a gândirii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. culturology)
1. ramură a antropologiei care studiază cultura (instituţii, tehnologii, ideologii) ca o ordine distinctă de fenomene, organizată pe principiile propriilor sale legi; ştiinţă generală despre cultură şi civilizaţie.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.
Origine: (fr. hybride, lat. hybrida)
1. I. (biol.) care provine din încrucișarea de soiuri sau specii diferite; rezultat prin hibridare; bastard, metis.
2. care aparține la două categorii, tehnologii, clase diferite; din elemente eterogene, disparate; lipsit de armonie.
3. (despre cuvinte) prin contaminare sau încrucișare, din elemente caracteristice unor tipuri flexionare sau unor construcții diferite.
4. (gramatică) se spune despre cuvinte formate din rădăcini luate din două limbi diferite.
5. (motor) capabil să funcționeze cu diferite surse de energie.
6. II. organism provenit din încrucișarea a două specii diferite; plantă sau animal rezultat din hibridare; corcitură.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (tehno- + -fobie)
1. frică irațională față de tehnologie; teama de tehnică, de noile tehnologii.